Olivia Steer, vârf de lance al nevaccinării, premiată pentru rolul activ în societate, a rămas fără trofeu, după ce opinia publică s-a scandalizat

Olivia Steer, vârf de lance al nevaccinării, premiată pentru rolul activ în societate, a rămas fără trofeu, după ce opinia publică s-a scandalizat

Olivia Steer FOTO Facebook

Olivia Steer, cunoscută pentru poziţia sa anti-vaccinare, a fost premiată la „Gala Femeilor care Dăruiesc Sănătate”, pentru „rolul său activ în societate”. Trofeul i-a fost retras de organizatori, la câteva ore de la izbucnirea unui adevărat scandal în spaţiul public şi după ce unul dintre sponsorii principali ai evenimentului, Aqua Carpatica, a anunţat că îşi retrage sprijinul şi finanţarea pentru gală.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE „Singurul motiv pentru care Olivia Steer s-a aflat pe lista celor premiaţi în cadrul Galei este acela că încurajează un mod de viaţă sănătos, iar părerile sale personale şi poziţiile sale referitoare la anumite subiecte nu au fost luate în considerare când s-a decis acordarea acestui premiu”, spune Florentina Opriş, organizatoarea galei. 

„Ne cerem scuze dacă acestă decizie a noastră a prejudiciat în vreun fel brandurile care ne-au fost alături în demersul nostru de a promova valorile de sănătate şi excelenţa în medicină. Ni se pare deontologic şi de bun simţ faţă de brandurile care cu bunăcredinţă au decis să ne sprijine, să ne delimităm de orice le poate aduce prejudicii valorilor lor. Prin urmare, dacă brandurile care ne-au susţinut consideră că acordarea acestui premiu le-a adus prejudicii de imagine, am decis retragerea în mod oficial a acestuia, în ciuda faptului că alegerea noastră de a-l oferi a fost bazată pe total alte considerente decât cele pentru care Olivia Steer este acuzată în spaţiul public”, a arătat organizatoarea.
 
La rândul său, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Rodica Nassar, prezentă la eveniment, susţine că nu este la curent cu poziţiile exprimate de Olivia Steer şi că nu o cunoaşte. Într-o reacţie pentru ziare.com, oficialul a precizat că a fost invitată la gală de organizarea Florentina Opriş şi că nu obişnuieşte să ceară lista invitaţilor. Cu privire la poziţiile antivaccin ale fostei vedete de televiziune, ea a declarat că „trăim într-o democraţie”.
 
UPDATE  Aqua Carpatica a transmis, printr-un comunicat de presă, că îşi retrage susţinerea şi sponsorizarea pentru eveniment dacă premiul nu va fi retras în mod public. „Dorim ca organizatorii să-şi exprime scuzele oficial şi faţă de consumatorii noştri cărora li s-a zdruncinat încrederea în valorile brandului”, arată comunicatul.
 
„Aqua Carpatica a sponsorizat acest eveniment, însă premiile au fost acordate de către Asociaţia pentru o Viaţă Sănătoasă din România. Brandul nostru nu a avut niciun fel de informaţii referitoare la desfăşurătorul evenimentului şi implicit nici numele celor care urmau să fie premiaţi în cadrul Galei. Valorile pe care le promovăm sunt legate de un stil de viaţă sănătos, de consumul unei ape minerale naturale filtrate natural, prin procese hidrogeologice de milioane de ani. Prin urmare, există o incompatibilitate crasă între valorile noastre şi valorile susţinute de Olivia Steer”, notează comunicatul de presă. 
 

UPDATE Olivia Steer a publicat pe pagina ei de Facebook diploma pe care a primit-o în cadrul evenimentului, însoţită de mesajul: „Aseară la Athenee Palace Hilton s-a scris un basm modern, cu happy end. Mai mult, în curând”. 

Gala Femeilor care Dăruiesc Sănătate a avut loc miercuri seară, fiind organizată de Asociaţia pentru O Viaţă Sănătoasă din România. Printre sponsorii evenimentului se numără şi Medicover, Aqua Carpatica, Ocean Fish, EuroIns, Clinicile Stomatologice Trident şi BioOrtoclinic. 

Medicover: „Compania nu poate fi asociată cu mişcarea anti-vaccin”

Reacţia Medicover nu a întârziat să apară. „Medicover este o companie de sănătate care practică şi susţine medicina bazată pe studii clinice şi cercetare medicală şi nu poate fi asociată cu miscarea anti-vaccin sau cu principii personale ale unor persoane publice, faţă de care ne dezicem în totalitate. În reteaua naţională Medicover în fiecare zi se prescriu reţete medicale şi se aplică tratamente din schema naţională de vaccinare, precum şi alte tratamente specifice care demonstrează angajamentul nostru pentru prevenţia, tratarea şi siguranţa tratamentelor pentru pacienţii noştri”, arată compania într-o postare pe pagina de Facebook. 

Şi reacţia şefului Aqua Carpatica, Yannis Jean Valvis, a apărut pe reţelele de socializare. Acesta se dezice de evenimentul sponsorizat şi susţine că nu ştia cine va fi premiat la gală. 

 


 
UPDATE „Ne pare rău că am fost asociaţi cu un astfel de incident neplăcut şi chiar nu am fost informaţi despre întreagă Lista a premianţilor, cu excepţia faptului că este o Cauza nobilă unde vor fi premiate persoane care contribuie la promovarea unui stil de viaţă sănătos în special, persoane care salvează vieţi, cum ar fi Doctori eminenţi din Clinică Fundeni (oncologie); reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii; persoane din domeniul sportului; Media- prin formatorii lor de opinie, etc. Dacă a fost o alegere inspirată sau mai puţîn inspirată a organizatorului, ţine strict de decizia şi alegerea acestuia.  Asta nu înseamnă că trebuie să fie asociate toate brandurile care au susţinut acest eveniment că impartasitori ai aceluiaşi Crez cu cel al persoanei în cauza. Ne pare rău că s-a creat toată această nemulţumire şi nu această a fost intenţia noastră”, au transmis şi cei de la Ocean Fish, sponsori ai evenimentului. 
 

Diploma acordată Oliviei Steer vine în contextul în care România este ţara europeană cu cea mai gravă epidemie de rujeolă (49 de morţi şi peste 12.000 de cazuri înregistrate de la debutul epidemiei) şi cu cea mai scăzută rată a vaccinării cu ROR. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările