Motivele certurilor românilor în vacanţă: „Brusc, petrec prea mult timp în prezenţa partenerului”

Motivele certurilor românilor în vacanţă: „Brusc, petrec prea mult timp în prezenţa partenerului”

Foto Arhivă

Planificată minuţios, prevăzută în bugetul familiei şi îndelung aşteptată, vacanţa de vară se transformă de multe ori în motiv de supărare pentru unii români, ba chiar devin cunoscute certurile care răsună, uneori, chiar de la intrarea în recepţia hotelului. Beatrice Popescu, psihoterapeut, explică motivele şi cum putem face ca vacanţa să nu mai fie sursă de stres.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cum ajunge o perioadă la care visăm tot anul un factor de stres? „Din cauza aşteptărilor prea mari!”, e de părere psihoterapeutul Beatrice Popescu.

Uneori conflictele apar în familie încă din faza de organizare a vacanţei, din cauză că fiecare membru al familiei îşi vizualizează zilele de vacanţă într-un anumit fel: copiii se văd deja testând cele mai înalte tobogane dintr-un parc acvatic, în timp ce părinţii pot prefera destinaţiile relaxante, plajele cu muzica în surdină sau muntele.

„O vacanţă este visată tot timpul anului şi avem aşteptări enorme de la acea perioadă: să reparăm casa sau maşina, să ne vedem cu vechii prieteni, să ajungem la părinţii din alte oraşe sau ţări, să vizităm destinaţii noi, incitante şi să ne şi relaxăm! Unii oameni îşi fac liste imense de obiective pe care trebuie să le bifeze într-o singură vacanţă de 7-8 zile. Acest <trebuie> este lipsit de sens, pentru că atunci când apare obligativitatea, plăcerea dispare. O vacanţă de calitate nu este una în care reuşim să vedem 10-15 obiective, iar la sfârşitul ei suntem epuizaţi şi frustraţi de plafonul cheltuielilor, ci e una în care reuşim să ne relaxăm, fără presiuni şi cerinţe exterioare sau aşteptări aberante”, explică psihoterapeutul Beatrice Popescu.

Un alt motiv al conflictelor apărute în timpul vacanţei propriu-zise ar fi că unii adulţi nu mai ştiu să petreacă timp în cuplu.

„Uneori, şi acest lucru s-a observat în pandemie, cuplurile fără copii nu reuşesc să se deconecteze în prezenţa partenerului, pare că brusc, după ce un an întreg s-a împărţit timpul între casă şi job, în vacanţă există prea mult timp la dispoziţie în prezenţa partenerului şi, invariabil, apar pe tapet nemulţumiri mai vechi, legate de relaţia cu socrii, cu părinţii, nemulţumiri financiare. În plus, în loc să se concentreze pe călătoria în sine, unii îşi iau cu ei munca în vacanţă, refuzând să se bucure de starea de vacanţă”, a adăugat specialistul.

Un al alt factor de stres care poate afecta dinamica familiei este dată de schimbarea mediului înconjurător, lucru care determină părinţii, mai ales pe cei care au copii mai mici, să fie mereu „în gardă”: să nu răcească cel mic sau cea mică, să nu se rănească la tobogan, să înoate fără evenimente neplăcute, să nu se piardă pe plajă.

Cu toate acestea, copiii sunt adaptabili şi, dacă au mulţi copii pe lângă ei, reuşesc să-şi creeze universul lor şi e posibil chiar ca pe perioada vacanţei să prefere comunicarea cu aceşti noi prieteni faţă de comunicarea cu părinţii.

Beatrice Popescu, psihoterapeut, spune că vacanţa perfectă pentru fiecare chiar există, iar cheia de a o atinge este comunicarea: „Nu trebuie neglijate hobby-urile niciunui membru al familiei, pentru că acesta se va simţi frustrat şi va rămâne cu ideea că vacanţa a fost a celorlalţi. Ideal ar fi să se decidă de la început, în unanimitate, dacă se doreşte mare, munte sau o vacanţă culturală. Apoi, se poate face un program care să includă activităţi cât mai diverse, pentru ca nimeni să nu fie neglijat”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările