Medicul Vasi Rădulescu: Cum trebuie purtată corect masca de protecţie în cazul epidemiei de gripă

Medicul Vasi Rădulescu: Cum trebuie purtată corect masca de protecţie în cazul epidemiei de gripă

Deoarece circulă multe informaţii eronate despre care sunt cele mai eficiente modalităţi de a ne feri de gripă, doctorul Vasi Rădulescu a postat pe Facebook câteva sfaturi despre cum se poartă corect o mască sanitară de protecţie şi despre cât de importantă este când este vorba de sănătate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Doctorul a postat pe pagina personală de Facebook câteva informaţii utile despre cum şi când se poartă masca şi cât de eficientă este în cazul epidemiei de gripă.  

Redăm integral mesajul medicului:

„Circulă pe internet tot felul de sfaturi privind purtarea măştilor în gripă. Unii spun să le pui pe o parte dacă eşti sănătos şi pe alta dacă eşti bolnav. Ca să nu cădem iar în fake news şi informaţii fără noimă, trebuie să discutăm puţin despre aceste măşti.

La ce sunt bune? 

Cele mai multe sunt de uz chirurgical şi împiedică particulele lichide să ajungă dintr-o parte în alta (dinspre echipa operatorie spre câmpul operator care trebuie să fie steril, dar şi invers, pentru că sar sânge sau alte lichide). Există şi măşti cu filtre performante care au capacitatea de a stopa mai multe tipuri de substanţe.

Poate o mască simplă să oprească virusul?

 Nu. Virusul per se e foarte mic şi ar trece lejer prin ochiurile materialului. Totuşi, de la om la om, picăturile din respiraţie pot fi oprite. Şi ele conţin virusul de regulă. Atenţie mare şi la mâini, să limităm contactul lor cu anumite suprafeţe şi să le spălăm cât mai des.

Cum se poartă masca? 

Cu partea colorată în exterior, cu banda specială pentru nas logic în zona nasului cu apăsare fermă, cu bărbia, gura şi nasul acoperite, cu părţile laterale ale măştii cât mai bine lipite de obraji. NU se poartă DIFERIT! Nu procedaţi ca în sfaturile livrate pe internet de persoane neavizate care spun că trebuie să fie cu albul în interior când eşti sănătos şi cu albul în exterior când eşti bolnav.

Cât se poartă? 

O singură dată. Se manevrează cu grijă, se aruncă atunci când devine umedă.

Este eficientă masca?

 Ne vom spăla viguros pe mâini pentru protecţie adecvată, pentru că masca nu reprezintă o metodă perfectă. Ne vom vaccina pentru a scădea drastic riscul de a face gripă. Vom sta acasă dacă suntem bolnavi. Cele mai multe măşti nici nu acoperă bine gura, nasul şi mai ales părţile laterale şi nu pot filtra eficient virusurile, dar pot limita transmiterile picăturilor de lichid din actul respirator, din tuse sau strănut. Totuşi, trebuie să ştiţi că nu există nicio recomandare oficială pentru purtarea acestor măşti în gripă! Nu sunt incluse în vreun protocol strict de protecţie. Depinde de fiecare cum decide să se protejeze în plus şi numeroase studii au arătat efecte benefice.

Ce mască alegem? 

Este mai bună una de tip trunchi de con care manşonează bine relieful feţei. Este mai bună una cu filtru special. Dar chiar şi măştile simple pot oferi protecţie în plus, aşa că pot fi purtate.

Este ruşinos să purtăm mască?

 Nu. Trebuie să avem grijă de noi şi de ceilalţi. Fără etichetări şi stigmatizări. E mai important însă ca cei bolnavi să stea acasă, ca în epidemie să stăm mai departe unul de altul în zonele publice, să ne vaccinăm, să ne spălăm pe mâini, să tuşim în cot, să identificăm prompt simptomele, să apelăm la medic la nevoie.

Reţinem de aici: să deţinem informaţie corectă, să nu credem şi distribuim uşor orice, să ştim cât de importante sunt celelalte măsuri, să avem grijă de noi şi de ceilalţi, să stăm acasă dacă suntem bolnavi.

V.”

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: