Hunor: Vrem să sprijinim familiile cu copii în construcţia de locuinţe cu credite nerambursabile sau parţial rambursabile

Hunor: Vrem să sprijinim familiile cu copii în construcţia de locuinţe cu credite nerambursabile sau parţial rambursabile

FOTO Arhiva

Vicepremierul Kelemen Hunor a declarat, marţi, la B1 TV, că actuala guvernare are în vedere sprijinirea familiilor cu unul sau mai mulţi copii în ceea ce priveşte construcţia de locuinţe, prin credite nerambursabile sau parţial rambursabile.

Kelemen Hunor a precizat, în cadrul unei emisiuni la B1 TV, că natalitatea este în scădere accentuată, după ce în anul 1990 numărul copiilor născuţi era de peste 300.000, iar în 2020 de doar 178.000.
 
Vicepremierul a subliniat faptul că părinţii trebuie încurajaţi să aibă mai mulţi copii nu doar prin mărirea alocaţiilor, ci şi prin alte măsuri.
 
"Vrem să sprijinim familiile în construcţia de locuinţe şi asta vom propune. Toate aceste măsuri vor fi detaliate în proiecte de legi, până la sfârşitul anului. (...) Noi am spus că în acele familii în care este un copil, merge cu credit fără dobândă, unde sunt doi copii mai dai ceva din credit şi doar o parte trebuie rambursată - noi am spus să mergem până la 70% în prima parte, în cazul familiilor cu trei sau mai mulţi copii valoarea creditului trebuie rambursată în proporţie de 65%, 60% şi 55%, în funcţie de posibilităţile bugetare. Perioada propusă de către noi va fi de solicitare a creditului între 2022 şi 2028-2029. Trebuie să mergi pe o perioadă mai lungă, ca să aibă această măsură şi efecte în societate”, a detaliat Kelemen Hunor.
 
Acesta a menţionat că alte măsuri avute în vedere sunt construcţia de creşe, program deja demarat, dar şi acordarea indemnizaţiei de îngrijire a copiilor şi pentru bunici sau reducerea impozitului pe venitul global în funcţie de numărul de copii.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările