Forţa vântului câştigă teren pe piaţa energiei regenerabile

Centralele eoliene sunt tot mai des folosite pentru producerea energiei vii. Ele asigură deja 1% din energia electrică mondială şi se prefigurează ca până în 2010 procentul să se


Centralele eoliene sunt tot mai des folosite pentru producerea energiei vii. Ele asigură deja 1% din energia electrică mondială şi se prefigurează ca până în 2010 procentul să se dubleze

Deşi contestate pentru că ar dăuna ecosistemelor şi ar produce poluare fonică şi vizuală, centralele eoliene câştigă din ce în ce mai mult teren ca sursă alternativă de energie. Uniunea Europeană încurajează promovarea acestui tip de energie regenerabilă cu subvenţii importante, şi asta a dus la extinderea pieţei. Numai Germania are acum în picioare peste 20.000 de turbine.

Vântul este cunoscut omenirii ca şi sursă energetică de mai bine de 10.000 de ani. Încă de la începuturile civilizaţiei, energia vântului se utiliza în navigaţia maritimă. Se presupune că egiptenii străvechi mergeau sub pânze acum 5.000 ani. În jurul anului 700 d.H., pe teritoriul Afganistanului de azi maşini eoliene cu axă verticală de rotaţie se utilizau pentru măcinarea grăunţelor.

Cunoscutele instalaţii eoliene (mori cu elicele conectate la turn) asigurau funcţionarea unor sisteme de irigare pe insula Creta din Marea Mediterană. Morile pentru măcinarea boabelor, care funcţionau pe baza vântului, sunt una dintre cele mai mari performanţe ale secolelor medii. În sec. XIV, olandezii au îmbunătăţit modelul morilor de vânt, răspândite în Orientul Mijlociu, şi au început utilizarea largă a instalaţiilor eoliene la măcinarea boabelor.

În 1854, în SUA apare o pompă de apă, care funcţiona pe baza energiei vântului. Ca şi construcţie, această pompă semăna cu modelul morilor de vânt, dar avea mai multe palete (braţe) şi un fluger pentru determinarea direcţiei vântului. Către anul 1940, peste şase milioane de instalaţii de acest tip se utilizau pentru pomparea apei şi producerea energiei electrice necesare americanilor.

Este socotită o premisă a cuceririi Vestului sălbatic, datorită posibilităţii de asigurare cu apă a fermelor zootehnice. Însă la mijlocul secolului XX vine sfârşitul utilizării pe scară largă a energiei vântului. În locul ei apare o sursă energetică modernă: petrolul.

Interesul pentru energetica vântului reapare după câteva crize petroliere care au durat timp de câteva decenii. Revenirea la puterea vântului se petrece la începutul anilor "70, din cauza creşterii rapide a preţurilor la petrol.

Topul european al investiţiilor în energie eoliană

La sfârşitul anului 2006, capacitatea mondială a generatoarelor eoliene a atins 73.904 MW, acestea producând ceva mai mult de 1% din necesarul mondial de energie electrică. Potrivit estimărilor, până în 2010, producţia totală de energie obţinută din utilizarea forţei vântului va ajunge la aproape 160.000 de megawaţi. Statul care a investit cel mai mult în producţia de energie bazată pe vânt este Germania, care deţine cea mai mare capacitate instalată şi are o producţie de peste 20.000 de megawaţi pe an.

Locul al doilea în topul producătorilor de energie eoliană este ocupat de Spania, unde anual se realizează peste 11.600 de megawaţi. Statele Unite au o capacitate de producţie egală cu cea a Spaniei. Dar anul trecut SUA au instalat cea mai mare capacitate de producţie de energie eoliană dintre toate statele.

Pe locul patru în lume este India, cu o capacitate de peste 6.200 de megawaţi pe an, urmată de Danemarca, cu 3.000 de megawaţi anual. China investeşte şi ea în forţa vântului, având în prezent o capacitate de 1.300 de megawaţi pe an. Asta în condiţiile în care cele mai recente estimări ale Agenţiei Internaţionale pentru Energie indică faptul că resursele de petrol se vor epuiza în 40 de ani, cele de gaze naturale în 60 de ani, iar cele de cărbune în 200 de ani.

Relieful, principalul criteriu în amplasarea turbinelor

Potenţialul eolian major se concentrează pe litoraluri, pe coline şi în munţi. Dar există multe alte teritorii cu un potenţial eolian necesar pentru utilizare. Resursele eoliene depind de relieful pământului şi de prezenţa obstacolelor plasate la înălţimi de până la 100 metri.

De aceea vântul depinde într-o mai mare măsură de relief decât de soare şi de condiţiile atmosferice. În localităţile montane, spre exemplu, două suprafeţe pot avea potenţial solar egal, însă potenţialul vântului poate fi diferit datorită diferenţei de relief şi direcţiilor maselor de aer.

Astfel, planificarea locului pentru plasarea instalaţiei se face mai detaliat decât montarea unui sistem solar. Energia vântului, de asemenea, este supusă schimbărilor sezoniere ale timpului. Randamentul unei asemenea instalaţii este mai mare iarna şi diminuat în lunile de vară (în cazul sistemelor solare, situaţia este inversă).

În condiţiile climaterice din Danemarca, sistemele fotoelectrice sunt efective la 18% în ianuarie şi la 100% în iulie. Eficacitatea staţiei eoliene este de 55% în iulie şi 100% în ianuarie. Astfel, varianta optimă pentru obţinerea energiei este combinarea într-un singur sistem a instalaţiilor eoliene şi solare. Asemenea sisteme simbiotice asigură o productivitate a energiei electrice superioară în comparaţie cu instalaţiile eoliene sau fotoelectrice, luate aparte.

România, din nou la coadă

În Europa există două sisteme de promovare a energiei regenerabile. Pe de o parte, sistemul cu tarif fix, pe care-l practică nemţii şi care propune ca pe o durată de 15 ani să existe un preţ fix pe energie, care permite investitorului să-şi facă planuri de afaceri, să încheie contracte pe termen lung.

Acest sistem este însă contestat, pentru că n-ar fi tocmai un sistem concurenţial, mulţi spunând că e departe de economia de piaţă. Reacţiile de genul acesta au dus la crearea unui alt sistem, care a fost preluat şi în România. "În cazul celui de-al doilea tip de sistem, ai o componentă de energie pe care primeşti un preţ, dar care se află în legătură cu preţul mediu al pieţei, şi apoi acel certificat verde, care se tranzacţionează separat prin mecanisme de piaţă.

La noi, piedica este birocraţia care îmi cere ca în fiecare an să refac contractul cu RENELUL; asta te împiedică să faci un business-plan serios. Mai avem mult până să avem şi noi un sistem eficient de distribuţie", spune George Tripon, reprezentantul Green Energy Group.

Potrivit responsabililor din societăţile importatoare şi distribuitoare de utilaje destinate centralelor eoliene, în toate ţările europene se acordă sprijin financiar celor care produc şi utilizează energie verde. În România însă, şi la acest capitol suntem la stadiul de proiect. În prezent există un sistem de promovare a energiei produse prin metode nepoluante. Astfel, pentru fiecare megawatt obţinut prin tehnologii curate, fiecare producător primeşte de la Transelectrica un certificat verde.

Acesta poate fi vândut pe Bursa de energie, la OPCOM. Potrivit legislaţiei în vigoare, certificatele verzi nu se pot vinde sub 24 de euro, însă un producător nu poate primi pentru un certificat mai mult de 42 de euro.
Nici legislaţia existentă nu este însă foarte clară.

Potrivit specialiştilor internaţionali în consultanţă şi certificare, în România, înfiinţarea unui parc de centrale eoliene reprezintă un proces foarte lung şi complicat. "Nu se ştie dacă centrala este încadrată la categoria construcţie sau aparatură tehnică. Nu este nici foarte clar cine sunt distribuitorii şi nici nu există o garantare foarte clară a preţului de achiziţie sau a cantităţilor ce se pot tranzacţiona", ne-a mai spus reprezentantul Green Energy Group.

Proteste antieoliene

Dezavantajele instalării parcurilor eoliene invocate adesea au fost poluarea "vizuală" şi cea "sonoră" pe care le provoacă turbinele. Multe organizaţii care militează pentru drepturile zburătoarelor susţin că afectează mediul şi ecosistemele din împrejurimi, omorând păsări şi necesitând terenuri mari, virane pentru instalarea lor.

Argumente împotriva acestora sunt că turbinele moderne de vânt au din ce în ce o apariţie atractivă stilizată, că maşinile omoară mai multe păsări pe an decât turbinele şi că alte surse de energie, precum generarea de electricitate folosind cărbunele, sunt mult mai dăunătoare pentru mediu. Un dezavantaj practic este variaţia în viteza vântului. Multe locuri nu pot produce destulă electricitate folosind puterea eoliană, şi din această cauză energia eoliană nu este viabilă în orice locaţie.

Turbină-gigant

Cea mai mare turbină eoliană este în funcţiune lângă Magdeburg, în Germania, având o putere de 4,5 MW. Dimensiunile ei sunt impresionante: o paletă are 52 de metri lungime, înălţimea turnului este de peste 120 de metri, iar greutatea totală este de aproximativ 500 de tone.

Lider în producţia de energie eoliană, piaţa germană este în continuă ascensiune. Specialiştii apreciază că şi numărul persoanelor angajate în acest domeniu va înregistra o creştere spectaculoasă.

Potrivit unui studiu realizat la nivelul forţei de muncă din Germania, până în 2010 se vor crea peste 100.000 de locuri de muncă în sectorul energiei eoliene, ceea ce reprezintă de două ori mai mult faţă de anul 2002.

Potenţialul eolian în România

Recent, Comisia Europeană a stabilit noi standarde de eficienţă energetică, pentru a reduce consumul de energie cu 20% şi, pentru un viitor mai bun, se mizează pe sursele de energie alternative - energia eoliană, energia solară, hidroenergia, biomasa şi energia geotermală.

În acest context, România trebuie să crească în trei ani utilizarea de energie regenerabilă cu patru procente, de la 29% din consumul total la 33%.

Conform hărţii energiei "verzi", potenţialul României cuprinde 65% biomasă, 17% energie eoliană, 12% energie solară, 4% microhidrocentrale, 1% + 1% voltaic + geotermal.

În România, cu excepţia zonelor montane, unde condiţiile meteorologice vitrege fac dificilă instalarea şi întreţinerea agregatelor eoliene, viteze egale sau superioare pragului de 4 m/s se regăsesc în Podişul Central Moldovenesc şi în Dobrogea.

Litoralul prezintă şi el potenţial energetic întrucât, în această zonă, viteza medie anuală a vântului depăşeşte pragul de 4 m/s. Pe baza evaluării şi interpretării datelor înregistrate, în România se pot monta instalaţii eoliene cu o capacitate de până la 14.000 MW, ceea ce înseamnă un aport de energie electrică de aproape 23000 GWh/an.

În zona litoralului, pe termen scurt şi mediu, potenţialul energetic eolian amenajabil este de circa 2.000 MW, cu o cantitate medie de energie electrică de 4.500 GWh/an.

Green Energy Group este una dintre companiile care a investit în centrale eoliene în judeţul Tulcea şi intenţionează să construiască un parc de peste 60 de turbine. De asemenea, compania E.ON Energie România urmează să investească în surse neconvenţionale de energie de acest tip în judeţul Suceava.