Este oficial! Se înfiinţează cazierul infracţiunilor sexuale. Cum va funcţiona acesta

Este oficial! Se înfiinţează cazierul infracţiunilor sexuale. Cum va funcţiona acesta

FOTO: greensborocriminaldefense.com

Registrul naţional automatizat în care vor fi înregistrate toate persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor a fost adoptat de către Parlament (Camera Deputaţilor fiind cameră decizională). Agesorii sexuali aflaţi în evidenţă vor avea datele stocate în funcţie de infracţiune.

Proiectul de lege a fost iniţiat de către deputata independentă Oana Bîzgan şi a beneficiat de susţinere transpartinică, primind 216 voturi pentru.

Registrul este un mijloc de cunoaştere, supraveghere şi identificare operativă a persoanelor care au comis fapte precum viol şi agresiune sexuală, act sexual cu un minor şi corupere sexuală a minorilor, trafic de persoane şi trafic de minori, proxenetism şi folosire a prostituţiei infantile, pornografie infantilă, incest, ş.a.m.d., având scopul de a preveni recidiva, nu de a pedepsi suplimentar infractorul.

„Este un pas extrem de necesar pentru a evita situaţiile prin care copiii noştri sunt puşi în pericol. Primesc nenumărate cazuri de la părinţi care sunt îngrijoraţi pentru siguranţa copiilor lor, pe stradă, la şcoală sau în diferite alte contexte. Astăzi le pot spune că România a făcut un pas spre normalitate”,  a spus iniţiatoarea proiectului legislativ, deputata Bîzgan.

Conform proiectului de lege, Registrul ar urma să conţină datele personale ale persoanelor care au comis infracţiuni sau au contravenţii de natură sexuală, datele dactiloscopice şi genetice ale autorilor de fapte de natură sexuală, precum şi cazierul fiecărei astfel de persoane, indiferent că vorbim de condamnări definitive, procese pe rol sau doar plângeri penale. De asemene, şi cetăţenii români din afara graniţelor care au un astfel de cazier vor fi introduşi în Registru, pe baza datelor furnizate de ambasade, consulate sau poliţiile din statele respective, în baza acordurilor de cooperare.

Persoanele aflate în evidenţă vor avea datele stocate în funcţie de infracţiune:

- timp de 5 ani pentru contravenţii de tip masturbare în public;
- timp de 20 ani – pentru infracţiuni ca viol, pedofilie, incest, pornografie infantilă.

Reabilitarea, graţierea sau amnistia nu va şterge datele despre o persoană aflată în evidenţă.

“Ar. 15 – (1) Persoanele fizice înscrise în Registru sau cu privire la care s-au făcut notări provizorii se scot din evidenţă dacă:

a) Faptele pe care le-au săvârşit nu mai sunt prevăzute de legea contravenţională sau penală;

b)  Au decedat;

c)  S-a dispus renunţarea la urmărire penală sau clasarea faţă de ele ori s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal;

d) S-a pronunţat o decizie definitivă de anulare a procesului verbal de constatare a contravenţiei;

e)  Dupa 5 ani de la înscriere, în cazul contravenţiilor;

f)  După 20 ani, în cazul infracţunilor.”

Persoanele care au datele în Registru vor avea două obligaţii – să declare la poliţia de care aparţin schimbarea de domiciliu, de fiecare dată, dar şi orice deplasare din localitate mai mare de 15 zile. Nerespectarea acestor obligaţii constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de 1 la 3 ani.

Evidenţa în registru va fi ţinută inclusiv pe fapte, iar rectificările se soluţionează în termenul legal de 30 de zile, cu posibilitatea atacării în instanţă. Practic, în domeniile de activitate din cadrul ordinii publice şi din învăţământ şi sănătate, se va cere, la angajare, “cazierul agresiunilor sexuale”.

“Art. 1 – (6) Înainte de admiterea la concurs ori de numirea într-un post, angajatorii din domeniul sănătăţii, educaţiei, siguranţei publice, asistenţei sociale, apărare, siguranţă naţională şi justiţie vor interoga Registrul cu privire la persoanele care doresc să ocupe posturile respective.”

Poliţia de domiciliu va ţine evidenţa acestor persoane şi va trimite informaţii pentru crearea Registrului, cu toate cazurile pe care le-a avut in instrumentare. Şi celelalte instituţii din domeniile susmenţionate vor putea informa poliţia cu privire la persoanele suspectate de astfel de agresiuni. Semestrial, agenţii de poliţie de la fiecare unitate teritorială vor verifica persoanele introduse în Registru, inclusiv dacă pozele din baza de date corespund cu realitatea.

Noua le va fi dezbătută mai întîi la Senat, apoi de comisiile de specialitate şi de plenul Camerei Deputaţilor, care va da votul final.

Statistica sumbră a violenţei sexuale asupra minorilor 

Conform datelor Ministerului Afacerilor Interne (MAI), în România au loc 2,5 cazuri de viol zilnic, un minor este abuzat sexual la fiecare 4 zile, iar situaţiile de pornografie infantilă, pedofilie, incest, lipsire de
libertate şi trafic de persoane sunt fenomene întâlnite zilnic. Mai mult, rata de recidivă pentru persoanele
condamnate în astfel de cazuri este de 70%. 

După votul de astăzi, legea urmează să fie promulgată de preşedinte pentru a putea intra în vigoare.
Inspectoratul General al Poliţiei Române are sarcina de a face Registrul funcţional până la 1 ianuarie 2020, timp în care lipsa certificatului de integritate comportamentală va fi suplinită prin adeverinţe din care să rezulte dacă persoana verificată este culpabilă de vreuna dintre infracţiunile prevăzute.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: