Mă amuz şi acum când mă gândesc cum m-am trezit vecin de pagină, pe blogurile Adevărul, cu Andrei Pleşu. Sunt onorat că „micele mele rânduleţe“ apar alături de cele scrise de cineva care, să zic aşa, mi-a fost, pe rând, profesor de limbă şi de literatură română, de filosofie, de civilizaţie, de conduită. Şi nu mi-a predat doar mie, ci oricui a vrut să-l citească sau să-l asculte. Îmi place această vecinătate, cum mi-a plăcut şi când aveam privilegiul de a împărţi pagina cu Horia-Roman Patapievici, Vladimir Tismăneanu, Mircea Cărtărescu sau Mircea Mihăieş.

Şi-acum, motivul personal: din pricina acelor derbedei şi a altora ca ei, vecinul meu de la Adevărul a refuzat să îmi răspundă, la începutul anului, la chestionarul Oameni faini de pe blogul meu. N-a spus-o răspicat, dar se deduce din corespondenţa noastră. Sau, mă rog, asta am vrut eu să înţeleg.

Comit indiscreţia (doar fiindcă mă simt forţat de împrejurări) de a reda un fragment din lapidarul nostru schimb de mesaje, conţinând refuzul lui Andrei  Pleşu:

„Stimate dle Ghibuţiu, ştiu că dacă nu mai ştii să te joci, esti deja mort! Dar mă abordaţi într-un moment în care pofta mea de glumiţe şi de cetăţenia română e la cel mai de jos nivel. În ţara Antenei 3, a lui Ponta, Voiculescu şi Antonescu, a lui Nicuşor Constantinescu şi Mazăre, n-am suficientă bună dispoziţie pentru a comunica maselor cum mi se spunea în copilărie, ce-mi place mai mult la înfăţişarea mea şi cine ar fi potrivit să joace rolul meu într-un film. Sunt o babă obosită. Nu mai pot să mă pieptăn… Contez pe înţelegerea Dvs. Vă mulţumesc. A. Pleşu“.

Aşa a rămas rubrica fără unul dintre cei mai faini invitaţi. Am decis să îl susţin când e atacat sordid. Renunţ la tăcerea scârbită adoptată în prea multe alte rânduri. Şi le transmit neted anteniştilor: să vă fie ruşine!

Articol publicat şi pe blogul personal.