Nu am acordat interviul respectiv şi NU aş promova un produs despre care nu ştiu nimic. Întotdeauna am promovat sportul şi un stil de viaţă sănătos. Din câte ştiu eu, nu există produse minune pentru a vă ajuta să intraţi în formă!

E important să nu cadă oameni în plasă. Nu se ştie cum acţionează aceste produse!

Am aflat despre povestea asta nu de mult, când am primit mesajul unei prietene cu link-ul unui interviu alăturat întrebării „tu ai acordat acest interviu?” Nu am fost foarte atentă, în ultima vreme au apărut nişte google alert-uri cu minciuni pentru care nu voiam să îmi pun mâinile în şold, mai ales în timpul sesiunii, a examenelor când trebuia să fiu atentă la lucruri mai importante. 

Nu m-am uitat, dar ea a insistat pentru că mă cunoştea, ca şi majoritatea fanilor, şi ştia că în interviul respectiv nu eram eu. Conţinea nişte informaţii relativ corecte cu accent pus pe nişte concursuri pe care le-am câştigat, pe Eurovision 2010, date alăturate unor  făcături de răspunsuri asezonate unor „gogonele” despre un aşa zis trecut „cu greutate” , despre lupte de corp cu kilograme multe, despre un „genetic prost” (asta m-a lovit, eu sunt mândră de moştenirile de familie şi nădăjduiesc că nu m-au ocolit nici pe mine :)).

După ce, vezi Doamne, terminasem de lăcrimat peste încercările nereuşite de a slăbi, „ta-daaaa!”, în sfârşit dădusem de produsul minune, un spray „de gură” (cred) care reuşise să mă slăbească 40 de kilograme!!! N-aţi înţeles: PATRU ZECI!!!! Adică ZECE, DE PATRU ORI! 'Ai de capu' meu! Ce m-am 'nervat! Mi s-a urcat sângele-n urechi!

M-a apucat disperarea când am realizat că NU AM CE SĂ FAC împotriva profitorului mincinos şi maliţios care vinde acum un produs posibil periculos, folosindu-se de numele meu şi de tot ce am făcut până acum!

Am început să sun oameni care ştiu că se pricep la chestii de net pentru că asta e dincolo de mine şi de „orgoliul” meu pe care serios că mă antrenez să-l scufund în secunda în care realizez că îi creşte flotabilitatea.

De data asta, boroboaţa nu mă afectează DOAR pe mine. Nu contează că mă strigă x-ulescu pe net sau în persoană cu nume „drăguţe”, ci am realizat că din porcării de slăbit au murit nişte oameni, nişte fete în căutarea idealului feminin promovat şi afişat de producţiile uşurele de televiziune, de site-urile superficiale.

Deşi nu despre asta vreau să mai vorbesc trebuie să precizez faptul că producătorul unei emisiuni de gen nu a considerat ACEASTĂ înşelătorie suficient de gravă sau de importantă pentru a fi prezentată ca o atenţionare a publicului. M-a apucat disperarea când am realizat că NU AM CE SĂ FAC împotriva profitorului mincinos şi maliţios care vinde acum un produs posibil periculos, folosindu-se de numele meu şi de tot ce am făcut până acum!

Am sunat avocatul, care, văzând despre ce e vorba, a spus că este o gaură în sistem şi că nu am ce să fac cu infractorii ăştia de pe net şi - după ce s-a făcut un research meticulos şi s-a constatat că produsul este vândut de o firmă cu sediul dubios undeva în Peru care are un site înregistrat undeva în Spania - că de fapt oricine poate să îşi facă un site ca ăsta sub protecţia anonimatului unde să publice interviu cu Obama dezvăluind că dă la peşte cu aţă dentară pentru că peştilor le place menta şi nu are nimeni ce să-i facă (mă rog, poate că, fiind vorba de Obama, se găseşte o cale).

Pe scurt, că nu vreau să plictisesc, stau neputincioasă în timp ce vânzările unui produs care poate fi gaz lampant sau orice altceva, merg strună pe încrederea pe care oamenii o au în valoarea lucurilor pe care încerc să le promovez. 

De unde ştiu? Pentru că până şi o apropiată a familiei mele a întrebat-o pe mama dacă e eficientă soluţia la care fac EU reclamă! Nu vă mai spun de mesajele pe care le-am primit pe facebook.

Am vrut să încerc să intru în contact direct cu vânzătorii, aşa că am comandat produsul, cu formular, pe net. A  sunat imediat un domn cu un pronunţat accent basarabean, de pe un număr la care ulterior nu mai răspunde nimeni. Cred că era de undeva din Moldova şi voia să noteze datele. În secunda în care a fost întrebat de ce foloseşte numele meu pentru promovarea spray-ului, a constatat că nu mai are semnal, că nu se mai aude. A închis.

E urâtă treabă. Aş scrie adevărul fiecărui om care ar putea trece „prin faţa” add-ului - că e plin netul cu el! Aş ieşi cu portavocea pe stradă, aş arunca biletele din avion să le protejez pe doamnele care îşi pun speranţa în acest „fâs” de gură care nu ştiu ce face! De aceea, VĂ ROG împrăştiaţi vorba, că nu aş vrea să aflu că cineva a păţit ceva în urma „tratamentului” cu soluţiile astea! Mă panichez când văd că nu există limite ale nesimţirii acestor neoameni, ale nepăsării faţă de sănătatea celuilalt (şi a spaţiului celuilalt...).

Dar nu pot decât să vă scriu aici, să vă spun că nu merită să riscaţi sănătatea voastră pentru a arăta precum idealul impus de o societate care încearcă să ne niveleze, de fapt, pe toţi. 

Am încredere că mulţi dintre cei ce sunteţi aici ştiţi deja asta, dar alte cunoscute ale voastre poate că nu ştiu, iar lupta lor e epuizantă şi fără niciun aliat.

Mesajul meu ar fi: faceţi sport, mergeţi în parc, alergaţi cu prietenii, cu partenerul de viaţă, cu copiii, cu părinţii, deveniţi mai activi şi veţi fi, cu siguranţă, mai fericiţi, nimic nu e mai eficient în a avea o apariţie plăcută decât un stil de viaţă sănătos.

Fericirea, iubirea, inima deschisă, încrederea, lumina, credinţa, acestea sunt valori, nu ceea ce vor EI să vă facă să credeţi!

Să vă fie bine!