Persoanele nevaccinate împotriva COVID-19 le pot infecta pe cele vaccinate? Dar invers?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În România, campania de vaccinare a debutat la 27 decembrie, simultan cu celelalte ţări ale UE. Într-o primă fază, persoanele eligibile pentru vaccinare sunt cadrele medicale din spitalele de boli infecţioase, aflate în prima linie în tratamentul COVID-19.

Mai mult de 2.000 de cadre medicale s-au vaccinat până acum împotriva COVID-19, în cadrul campaniei care a început imediat după Crăciun. În cea de-a doua fază a campaniei vor fi vaccinate voluntar pacienţii cu boli cronice şi personalul din domenii-cheie ale economiei. Imunizarea populaţiei este programată pentru începutul verii. 

Autorităţile româneşti au promis populaţiei o campanie de informare corectă şi transparentă vizavi de eficacitatea şi siguranţa serurilor anti-COVID. Până acum, singurul vaccin utilizat în campanie este cel produs de Pfizer-BioNTech, urmând ca, pe măsură ce alte seruri vor primi aprobarea Agenţiei Europene a Medicamentelor – EMA – să fie utilizate şi acelea. 

Persoanele nevaccinate le pot infecta pe cele vaccinate?

În cadrul campaniei de informare, medicii specialişti au explicat că, o persoană nevaccinată se poate infecta cu virusul SARS-CoV-2 și-l poate transmite altor persoane cu care intră în contact. Contacţii vaccinaţi sunt protejaţi şi nu vor face COVID-19, chiar dacă virusul ajunge în căile lor respiratorii, întrucât va fi inactivat de anticorpii protectori dezvoltaţi după vaccinare. 

Persoanele vaccinate le pot infecta pe cele nevaccinate?

Studiul clinic dezvoltat de compania Pfizer-BioNTech pentru vaccinarea anti-COVID nu a inclus  măsurarea transmisibilităţii SARS-CoV-2 după vaccinare, fiind axat pe demonstrarea prevenirii îmbolnăvirii. Aceste date privind transmisibilitatea de la o persoană vaccinată urmează să fie colectate şi analizate în perioada următoare. 

Din experienţa altor vaccinuri însă, o persoană vaccinată, transmite într-o mai mică măsură agentul patogen, această ipoteză urmând a fi validată şi pentru virusul SARS-CoV-2. 

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite