Când trecem la ora de iarnă în 2021. Ceasurile se vor da cu o oră înapoi

Când trecem la ora de iarnă în 2021. Ceasurile se vor da cu o oră înapoi

Ora de iarnă este considerată ora standard. Foto: Pixabay

Ţara noastră va trece la ora oficială de iarnă în ultimul weekend din octombrie, mai exact în noaptea dintre 30 şi 31 octombrie 2021. Astfel, ora 4.00 a dimineţii de duminică va deveni ora 3.00.

Ştiri pe aceeaşi temă

Duminică,31 octombrie, va fi cea mai lungă zi din an, cu 25 de ore.

Ora de iarnă se aplică, în fiecare an, în ultima noapte de sâmbătă spre duminică din luna octombrie.

Sistemul orei de iarnă şi de vară presupune  o ajustare cu o oră a ceasurilor în fiecare primăvară şi toamnă. Ora de iarnă este considerată, însă, ora standard.
 
Introducerea orei de vară a avut ca scop creşterea numărului de ore în care oamenii beneficiază de lumina naturală a Soarelui şi a fost extrem de avantajoasă pentru cei care lucrau pe vremuri în agricultură. Ţările europene au adoptat acest sistem în secolul trecut, pentru a economisi energie, mai ales în perioada războiului sau a crizelor de pe piaţa petrolului apărute în anii 1970.
 
La ora de vară, ceasul se dă înainte cu o oră (ora 03.00 devine ora 04.00), în timp ce la ora de iarnă operaţiunea e inversă, ceasurile se dau înapoi cu o oră şi ora 04.00 devine ora 03.00.

În perioada orei de iarnă, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (GMT) va fi de două ore (faţă de trei ore când e ora de vară).

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările