Aproape 70% din români preferă să se deplaseze cu autoturismul personal în contextul COVID-19. Sondaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
România raportează cele mai multe accidente rutiere
România raportează cele mai multe accidente rutiere

Maşina personală este cel mai sigur mijloc de transport în contextul pandemiei cu noul coronavirus în opinia a 68% din români, arată Barometrul IRES-UNSAR privind Percepţia riscului şi cultura asigurărilor din România. Ţara noastră raportează cele mai multe decese cauzate de accidente rutiere din UE.

Autoturismul personal este urmat, în preferinţele românilor, de transportul public (11%) şi de bicicletă (9%), potrivit aceleiaşi surse citată de agerpres.ro. 

În cazul categoriei de vârstă 18-50 de ani, maşina personală este preferată de o proporţie mai mare a populaţiei (77%), însă bicicleta este al doilea cel mai preferat mijloc de transport (8%), urmat de transportul public (7%).

"Percepţiile asupra riscului sunt în continuă schimbare în contextul pandemiei, iar preocupările românilor sunt reflectate în consecinţă. Dacă, până acum câteva luni, asistam la o consolidare a transportului public ca alternativă pentru mobilitate şi reducere a impactului asupra mediului înconjurător, suntem acum în punctul în care maşina personală pare a reveni în centrul atenţiei, datorită siguranţei sporite pe care o oferă în faţa virusului SARS-CoV-2. În acelaşi timp, România este, din păcate, statul european cu cele mai multe decese pe şosele în 2019 - un motiv în plus pentru a ne concentra toate eforturile, împreună cu factorii de decizie, în direcţia reducerii frecvenţei şi severităţii accidentelor auto", a declarat preşedintele UNSAR, Adrian Marin.

Datele publicate de Comisia Europeană în iunie 2020 arată că România înregistrează cele mai multe decese cauzate de accidentele rutiere, cu o rată de 96 de decese/milion de locuitori, aproape dublu faţă de media europeană. Totodată, în timp ce în UE scade numărul de decese din cauze rutiere, la noi acesta a rămas constant şi în 2018 şi în 2019. 

UNSAR derulează anual o campanie dedicată creşterii gradului de conştientizare cu privire la decesele cauzate de accidentele auto în România. 

Anul trecut, campania #ATENTînTRAFIC a discutat despre CEI 40.000, având în vedere că aproape 40.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în accidente rutiere în România în perioada 2001-2017.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite