STUDIU Şerveţelele umede pentru bebeluşi, bombe chimice. Cât de nocive sunt pentru sănătatea copiilor

STUDIU Şerveţelele umede pentru bebeluşi, bombe chimice. Cât de nocive sunt pentru sănătatea copiilor

Şerveţelele umede pentru bebeluşi, grad ridicat de toxicitate FOTO Adevărul

Şerveţelele umede pentru bebeluşi au un grad ridicat de toxicitate, arată o analiză recentă făcută de Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România. În ciuda recomandărilor medicilor pediatri, şerveţelele analizate conţin, printre altele, alcool, parabeni, ftalaţi, glicerină şi coloranţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Dacă luăm în calcul denumirea „parfum” acesta poate avea peste 200 de ingrediente în compoziţia lui. Cele mai multe produse indică doar cuvântul parfum în lista ingredientelor. Câteva dintre problemele pe care le cauzează aceste parfumuri sunt: migrenele, ameţeală, iritaţii ale pielii, hiperpigmentare, tuse violentă, vomă. Acesta este motivul pentru care sfătuim consumatorii să evite produsele destinate bebeluşilor care conţin parfumuri şi facem un apel către instituţiile statului să verifice modul în care producătorii respectă legislaţia în vigoare”, a declarat Costel Stanciu, preşedintele asociaţiei.

Potrivit APCR, 68% din produse, care aparţin Mega Image, Lidl, Carrefour, Kaufland, Auchan, Cora, Rewe, conţin parfum. De asemenea, acelaşi studiu arată că 76% din produsele analizate conţin polietilen glicol, compus care are o toxicitate redusă dar este folosit la scară largă în scop comercial, industrial, chimic şi medical.

65% dintre produsele analizate conţin acid citric

De asemenea, 65% dintre produsele analizate conţin acid citric care în unele situaţii pot crea înroşirea pielii şi durere redusă a locului de contact. Totodată, 6% din produsele analizate conţin alcool benzilic, toxic pentru piele şi ochi, fiind asociat cu gasping syndrome la bebeluşi, notează asociaţia. Specialiştii spun că parabenii se găsesc şi ei în şerveţelele umede pentru bebeluşi.

O altă problemă identificată de specialiştii APC România o reprezintă pH-ul şerveţelelor analizate. Specialiştii din domeniul medical au demonstrat prin studii faptul că bebeluşul are un pH de 6,7 până la 7.

„Cu toate acestea, unii producători afişează vizibil pe ambalaj un pH de 5,5, adica un pH acid. După cum se cunoaşte, produsele acide creează dezechilibre la nivelul organismului, ştiut fiind şi faptul ca pH-ul sângelui are valori cuprinse între 7,3-7,4, adică bazic”, arată comunicatul de presă.

Lipsă de siguranţă pentru consumatori

„Având în vedere compoziţia chimică a unor şerveţele umede, ne exprimăm temerea în legatură cu potenţialul nociv al acestora pentru consumatori. Produsele acestea sunt destinate unei categorii extrem de vulnerabile de consumatori şi ar trebui tratate cu cea mai mare grijă, în special de către autorităţi, care ar trebui să realizeze controale periodice şi testări. Cancerigen, mutagen sau toxic al unor ingredinte, care creaza o lipsă de siguranţă pentru consumatori”, a declarat Costel Stanciu, preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor din România.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările