260.000 de pensionari vor primi tichete pentru masă caldă. Ce condiţii trebuie îndeplinite

260.000 de pensionari vor primi tichete pentru masă caldă. Ce condiţii trebuie îndeplinite

Ministerul Fondurilor Europene urmează să desemneze furnizorii care vor furniza mesele calde la nivelul fiecărui judeţ.

Ministrului Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a anunţat, joi, că aproximativ 260.000 de pensionari urmează să primească tichete pentru masă caldă, bugetul proiectului fiind de aproximativ 100 de milioane de euro. Valoarea unui tichet electronic pentru masă este de 180 de lei/lună.

Ştiri pe aceeaşi temă

Tichetele electronice pentru masă vor fi acordate pensionarilor cu vârsta de 75 de ani, care locuiesc singuri şi au venituri la nivelul pensiei sociale, respectiv 704 lei. Vor beneficia de tichete de masă şi persoanele şi familiile fără adăpost ( (inclusiv persoanele/ familiile care au fost evacuate şi familiile cu copii care nu au domiciliu stabil, mai ales cele monoparentale).

Valoarea nominală a unui tichet electronic pentru masă caldă este de 180 de lei/lună. Valoarea tichetului pentru masă caldă pe suport electronic poate fi actualizat anual prin hotărâre a Guvernului adoptată cu cel puţin 90 de zile înainte de încheierea anului calendaristic pentru anul următor.

Ministerul Fondurilor Europene urmează să stabilească în ce mod vor fi acordate mesele calde la nivelul fiecărui judeţ.

Utilizarea tichetelor electronice pentru mese calde în alt scop decât cel prevăzut în acest proiect de lege, precum şi refuzul nejustificat al operatorilor economici şi unităţilor care acceptă tichete electronice pentru mese calde se sancţionează cu 1,5 puncte-amendă (3.345 de lei). De asemenea, este interzisă solicitarea sau furnizarea de numerar în schimbul tichetelor, această faptă fiind pedepsită cu 3 puncte-amendă, respectiv 6.690 lei.

„Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească sunt cele legate de vârstă: persoanele vârstnice de peste 75 de ani urmează să beneficieze de această schemă de sprijin, cu condiţia să aibă o pensie socială de 704 lei, aşa cum astăzi avem cuprins în reglementările legale în vigoare”, a declarat Marcel Boloş la începutul şedinţei de Guvern.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: