Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, a fost într-o zi în vizită la redacţia „Adevărul”. Printre altele a spus un lucru foarte adevărat şi de ţinut minte: „Fraţilor, dacă pun căciula acum, pe stradă, pe zece oameni cu vârsta de peste 55 de ani, şase-şapte au fost colaboratori ai Securităţii”.

Da, au fost colaboratori ai Securităţii. Au turnat din convingere sau din invidie. De frică sau dragul avantajelor. Şi-au pus casele la dispoziţie. Au dat mici informaţii, au fost turnători de bine (mă amuz de câte ori aud chestia asta: “turnători de bine”. Să ştiţi că orice informaţie de bine pe care aţi dat-o despre cineva se poate transforma în ceva rău. Aşa e cu informaţiile astea).

Sunt părinţii şi bunicii noştri. E reţeaua naţională de informaţii şi informatori. Sunt ăia care vă aduceau ciocolată Toblerone acum 25 de ani. Sunt oamenii ăia cumsecade care, când n-am avut loc de muncă, au vorbit cu cineva care cunoştea pe cineva undeva.

Şi brusc, tot veninul din reţeaua asta se scurge într-un singur om: el a fost răul, l-a omorât pe Mihalache, a bătut femei la Mislea. Şi acum, al dracu’ moş, dă cu pumnul după ziarişti, pe stradă. Ăsta e un câine! Ăsta e teroarea securităţii şi a comunismului! Aveam nevoie de omul ăsta în carne şi oase. Să ştim că-l găsim la restaurant lângă Sala Palatului şi să dăm cu pietre în el.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului ne anunţă că mai sunt 35 de torţionari în viaţă. În drumul meu spre serviciu trec prin cartierele Floreasca, Dorobanţi, Primăverii. Văd oameni bătrâni ieşind din blocurile şi vilele nomenclaturii comuniste. Fără ei, Vişinescu şi ceilalţi 34 n-ar fi existat. M-am uitat într-o zi pe dosarele torţionarilor. Ele conţin, la final, un capitol numit “Pedepse”. Şi torţionarii erau pedepsiţi. Pentru neglijenţă, pentru că nu erau suficient de vigilenţi, pentru atitudine necorespunzătoare faţă de şefi. Trec prin Floreasca -Dorobanţi - Primăverii şi mă gândesc la şefii torţionarilor, cu mâinile curate, discreţi, amabili, calzi. Am discutat cu unii dintre ei; au obiceiul să te ia de mână cu candoare când îţi spun: “iubitule, eşti tânăr, nu judeca nişte timpuri pe care nu le-ai trăit”. Toţi amabilii ăştia în rezervă care îşi plimbă câinii în parcul Bordei sunt la fel de vinovaţi ca Vişinescu. Nu sunt 35 de torţionari în viaţă. Sunt cu sutele de mii, în toată România. Ăsta-i adevărul despre bunicii noştri.

Şi acum, o observaţie despre noi, cei tineri şi open-minded. Suntem la fel de slugarnici şi duplicitari ca ăia din anii ’50 care n-aveau convingeri politice, dar băteau la comandă. Uitaţi-vă la atitudinea reporterilor în faţa lui Vişinescu. Atitudinea “fă-te frate cu dracul până treci puntea” gen.

Fă-te frate cu dracul până ajungi la Vişinescu în casă şi poţi să titrezi “Interviu-document cu bestia”. Zâmbeşte-i, aprobă-l, dă din cap, începe întrebările cu formula “cum bine spuneaţi şi dumneavoastră…”. Un reporter de la RTV, după ce constată nevinovăţia lui Vişinescu, îl întreabă retoric: “Şi acum…. realmente vă ofticaţi, nu-i aşa?”.

Aşa lucra şi Securitatea în beciuri. După ce făceai cunoştinţă cu torţionarul rău care te bătea până leşinai, venea torţionarul cel bun care-ţi spunea: „Hai, mă, vorbeşte! Cu cine ai mai uneltit? Spune, măi, frate, că te omoară ăştia aici şi e păcat de copiii tăi”.

O tânără ziaristă de la Antena 3 s-a plimbat cu Vişinescu prin Cişmigiu jucând rolul de „nepoata preferată” până l-a convins să-i acorde un interviu. Şi toate astea ca să poată Dana Grecu să comenteze, seara, interviul şi să se indigneze de această nedreptate a istoriei recente: „Torţionarul mănâncă la restaurant!”.