VIDEO Două jocuri periculoase: Balena albastră şi propaganda roşie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sub pretextul unei acţiuni de combatere a fenomenului „Balena albastră“, elevii unei şcoli bucureştene au fost transformaţi în spectatorii unei operaţiuni de imagine a politicienilor PSD.

Primăvara vine cu noi provocări pentru omul politic Gabriela Firea. După ce s-a luptat cu vitregiile iernii şi a coordonat personal deszăpezirea Bucureştiului, primarul general se avântă într-o nouă bătălie: de această dată, Firea le declară război “tuturor jocurilor periculoase de pe internet”. Lupta a început la şcoala gimnazială nr. 164, din cartierul Drumul Taberei, unde edilul Capitalei a organizat, marţi dimineaţă, un eveniment de combatere a fenomenului “Balena albastră”. 
 

A fost o combinaţie de serbare şcolară şi miting electoral în care nimeni n-a ştiut exact ce combate, dar toată lumea a ştiut cine trebuie lăudat. Elevii au fost îmbrăcaţi în tricouri cu însemnele Primăriei, au aplaudat la comandă şi l-au ascultat pe CRBL cântând despre băuturi cu arome fine şi fete sexy care vor na-na. 


“Să ascultăm gândul său profund” 


Nimeni n-a dovedit până acum că jocul “Balena albastră” există cu adevărat, iar Poliţia Română a demontat singurul caz care părea să ateste prezenţa acestui fenomen pe teritoriul României. Însă adevărul nu trebuie lăsat niciodată să strice un prilej de a aduna capital politic. Gabriela Firea şi Carmen Dan (ministrul de Interne în subordinea căruia se află Poliţia mai sus invocată) au descins la şcoala din Drumul Taberei hotărâte să-i înveţe pe elevi cum să se ferească de capcanele internetului. Copiii fuseseră bine pregătiţi dinainte, iar doi dintre ei (o fată şi un băiat, cum se făcea pe vremuri) au fost îmbrăcaţi în costume populare şi le-au întâmpinat cu buchete uriaşe de flori. Restul elevilor au aşteptat cuminţi, în sala de sport, purtând tricouri albe şi şepci cu însemnele Primăriei.


Evenimentul a fost condus de la microfon de Bogdan Stanoevici, fost ministru în Guvernul Ponta, care a ţinut să arate că ştie cum să-i sensibilizeze pe elevi şi să-i ţină departe de “Balena albastră”: “Din păcate acest nume, care vorbeşte despre un animal superb, a devenit emblema unui context absolut criminal. E important să ne bucurăm de viaţă, copii, să iubim viaţa şi să avem grijă de ea. Să ne privim în ochi şi să avem grijă unii de alţii”. Apoi, Stanoevici a cerut aplauze şi a introdus-o pe Gabriela Firea cu aceste cuvinte: “Îi dau cuvântul doamnei primar general. Să ascultăm gândul său profund!”.


După prezentarea lui Stanoevici şi după îndârjirea cu care a justificat necesitatea evenimentului, aveam toate motivele să credem că primarul Capitalei va veni cu o perspectivă inovatoare care va limpezi minţile copiilor spre a le feri pe veci de orice pericol. Dar Gabriela Firea nu s-a încurcat în nuanţe, a făcut apel la calitatea de mamă şi le-a adresat elevilor această rugăminte: “Să spunem împreună “nu” tuturor jocurilor periculoase de pe internet. Nu e cool să joci jocuri periculose pe internet”. 


“Ne plac fetele frumoase care stau cu spatele”


De la înălţimea funcţiei de ministru al Internelor, Carmen Dan le-a prezentat copiilor un filmuleţ de 30 de secunde care bătea monedă pe ideea: “poliţiştii sunt prietenii copiilor”. Tot părinteşte (şi Carmen Dan e mamă) cei mici au fost sfătuiţi să nu vorbească cu necunoscuţii şi să se adreseze organelor de poliţie atunci când se simt în pericol pe internet. 

Acţiune la o şcoală generală: Gabriela Firea şi Carmen Dan combat „Balena Albastră” cu „fiţe”, „căprioare” şi „pahare pline”


La final, i s-a dat microfonul lui CRBL, artist autohton adus în faţa elevilor şi prezentat ca un model pe care copiii trebuie să-l urmeze în detrimentul himerelor din lumea virtuală. Cu tatuajele scoţând capul de sub manşetele hanoracului, CRBL n-a început tocmai bine pentru cineva care e prezentat drept model: “Eu sunt cel mai prost din curtea şcolii, m-am apucat de fumat la 33 de ani! Să nu faceţi ca mine!”. Gabriela Firea şi Carmen Dan au râs de o asemenea glumă, apoi au coborât de pe scenă şi au făcut joncţiunea cu publicul, pentru a se pregăti de mini-concertul lui CRBL. 


CRBL a cântat şi el ce s-a priceput şi ce are în repertoriu, motiv pentru care campania de informare “Stop joc, e viaţa ta!”, organizată de Primăria Capitalei, s-a încheiat apoteotic. O grămadă de copii de gimnaziu şi două femei politice dansând cu mâinile în aer şi repetând aceste versuri: “Ne plac meciurile, ne plac vinurile / Ne plac fetele frumoase care stau cu spatele.../Şi!, toată lumea: Românul n-are noroc, dar se pricepe la tot / Fură ştampila de vot, şi-o poartă ca pe-un breloc...”. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite