Viziteu (USR): Am sesizat CSM pentru a afla dacă a fost afectată sau nu justiţia de protocoalele SRI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul USR Lucian Viziteu, membru în Comisia de control al SRI, a anunţat vineri că a sesizat Consiliul Superios al Magristraturii (CSM) pentru a afla dacă protocoalele dintre SRI şi Parchetul General au afectat sau nu justiţia.

Deputatul USR, Lucian Viziteu, a anunţat vineri, printr-o postare pe Facebook, că a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în legătură cu protocoalele încheiate între Serviciul Român de Informaţii şi Parchetul General, pentru a verifica independenţa justiţiei dintr-o sursă autorizată.

„Astăzi SRI a publicat protocolul încheiat cu Parchetul General în 2009. Vor urma în spaţiul public multe păreri, interpretări, analize peste analize, comentarii la comentarii şi multe apăsări de tastatură. Unii vor zice că nu e nicio problemă în aceste protocoale. Alţii vor găsi tot felul de date din care să scoată faptul că justiţia nu a fost independent, ci controlată până la ultima virgulă. Adevărul însă nu poate fi stabilit de niciun părerist. Fie el profesionist sau unul de ocazie.  Singura instituţie ce poate spune dacă independenţa justiţiei a fost încălcată prin semnarea acestor protocoale şi modul în care ele au fost aplicate este Consiliul Superior al Magistraturii. Acest atribut al CSM este dat de Constituţia România care, la articolul 134, alineatul 4 specifică: «Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al independenţei justiţiei»”, a opinat deputatul.

Viziteu a declarat că a sesizat CSM pentru a afla dacă protocoalele dintre SRI şi Parchetul general au afectat sau nu justiţia.

„Ca să aflăm cu toţi cât de afectată a fost sau nu justiţia prin aceste protocoale am sesizat astăzi CSM pentru a da un răspuns în acest sens. Până la emiterea concluziei CSM este de preferat ca toţi păreriştii să se abţină în a emite „adevăruri”. Nu de alta dar astfel de concluzii neprofesioniste nu fac altceva decât să alimenteze spaţiul public cu tot felul de idei care nu au în spate nicio bază legală. Chiar astfel de opinii şi păreri acuzatoare pot duce la afectarea independenţei justiţiei”, a conchis el.

Serviciul Român de Informaţii (SRI) a publicat, vineri, protocolul de colaborare încheiat de SRI cu Parchetul General în anul 2009. Protocolul a fost semnat în februarie 2009 de procurorul general Tiberiu Niţu şi prim-adjunctul SRI Florian Coldea şi a înlocuit documente similare încheiate chiar imediat după înfiinţarea de către Guvernul Năstase a Parchetului Naţional Anticorupţie (PNA), actuala DNA.

Documentul are semnăturile adjunctului SRI Florian Coldea şi prim adjunctului procurorului general, Tiberiu Niţu, fiind aprobat de Laura Codruţa Kovesi în calitate de procuror general şi de George Maior, director al SRI.”, a scris Viziteu pe contul său de Facebook.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite