Violeta Alexandru: „PNL Bucureşti a adoptat o rezoluţie de susţinere a lui Ludovic Orban”. Ce spune despre absenţa unor şefi de sectoare

Violeta Alexandru: „PNL Bucureşti a adoptat o rezoluţie de susţinere a lui Ludovic Orban”. Ce spune despre absenţa unor şefi de sectoare

Violeta Alexandru/ Facebook

Preşedinta PNL Bucureşti Violeta Alexandru a declarat, pentru News.ro, că organizaţia a votat, în unanimitate, susţinerea lui Ludovic Orban pentru un nou mandat la şefia formaţiunii. Chestionată despre absenţa unor colegi la şedinţă, precum Ciprian Ciucu, Cristian Băcanu, Pavel Popescu şi Stelian Bujduveanu, ea a explicat că unii colegi au participat online, alţii au fost fizic în sală.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Rezoluţia a fost adoptată. A fost doar o confirmare formală pentru că organizaţiile de sector, în aceste săptămâni, au făcut acelaşi lucru peste tot. Nu a fost decât să centralizez ceea ce deja s-a întâmplat. Unii colegi au fost online, alţii au fost fizic în sală. Alţii m-au sunat. Nu e ca şi cum votam pentru candidatura domnului preşedinte, ci a fost o declaraţie care sumariza practic ce s-a întâmplat la sectoare. Ei făcuseră oricum la sectoare, oricum se întâmplase în fiecare sector şi nu am făcut decât să centralizez toată situaţia. Dar da, sigur că a trecut”, a afirmat Violeta Alexandru vineri pentru News.ro.
 
Chestionată despre absenţa liderului PNL Sector 6 Ciprian Ciucu, liderului PNL Sector 4 Pavel Popescu, liderului PNL Sector 5 Cristian Băcanu şi a viceprimarului Bucureştiului Stelian Bujduveanu, Violeta Alexandru a răspuns: „Nu au absentat”.
 
„Pavel Popescu mi-a zis că este plecat din Bucureşti şi nu a reuşit să intre. Unii au intrat online. Nu e vorba că doar eu am votat şi cu încă un om. Ciprian Ciucu a intrat ulterior. A fost unanimitate de voturi. Oricum nu era ceva ce era o surpriză. Se întâmplase la sectoare. Ei au votat în sectoarele lor, că fiecare e membru la câte un sector”, a completat Alexandru.
 
Pe 12 martie, organizaţia PNL Sector 1 a decis să îi acorde sprijinul preşedintelui partidului Ludovic Orban pentru un nou mandat, la următoarele alegeri care vor avea loc la Congresul formaţiunii. Şi filiala PNL Sector 3 a anunţat, la începutul lunii februarie, susţinerea lui Orban pentru un nou mandat la şefia PNL. 
 
La începutul lunii februarie, Ludovic Orban a anunţat şi-a informat colegii că intenţionează să candideze din nou pentru funcţia de preşedinte al partidului, la Congres.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările