Anunţul preşedintelui că pe 23 august se va pronunţa asupra deciziei de numire a noului ministru al Transporturilor dă fiori de curiozitate oricărui om care a auzit de ziua asta. 

Întoarcerea armelor, ziua revoluţiei antifasciste şi antiimperialiste, ziua insurecţiei armate, lovitura de stat de atunci, toate te determină să crezi că preşedintele nu a ales întâmplător momentul. 

Mai ales că a trimis câteva săgeţi către regele Mihai, unul din principalii actori de la 23 august 1944. O vrea să spună că el nu va trăda la 23 august 2013 cum o făcuse regele la 30 decembrie 1947? 

De la anunţ şi până azi sau întâmplat multe: Fenechiu condamnat şi aşteptând recursul, Becali cu niscaiva valută la purtător pe naşpa, cum ar zice unii, Hayssam adus în ţară, Antena 3 ameninţata cu lacătul, Felix la DNA, Antonescu şi Ponta plecaţi în concediu, Dan Şova făcându-se că nu găseşte contractul, Traian Băsescu legându-se de bona tinerelor vlăstare ale premierului Ponta, ce să mai zicem, băşcălie ieftină, care arată deja un câştigător sigur, pe preşedintele Traian Băsescu.  Acesta a început deja vizitele de lucru cu elicopterul, în stilul lui nea Nicu, în aşteptarea marii sărbători de 23 august.  Numai că Băsescu ia în derâdere realizărili USL, nu aplaudă ca predecesorul său de acum un sfert de veac. Ca să citez din clasicii comentariului politic, Traian Băsescu e singurul care face opoziţie în ţara asta şi o face vizibil, constant şi din ce în ce mai agresiv. 

Cred că pe 23 august 2013, de la Cotroceni se va da un semnal, menit să mai împingă un pic scaunul de sub picioarele USL, prins în laţul guvernării. Că săpunul şi frânghia şi le-au adus de acasă. Să fie oare 23 august 2013 data oficială de naştere politică a Mişcării Populare ca partid (adică botezul focului)? 

Deja Elena Udrea a primit semnalul să-şi cam facă bagajele marca Luis Vuitton din Modrogan şi să o ia la picior încălţată în săndăluţe Manolo Blahnik spre Cotroceni (mai exact spre porta palatului, unde cică şi-au tras sediu cei de la Mişcarea Populară deşi e posibil să vrea să treacă şi dincolo de poartă). 

Mişcarea Populară va atrage nemulţumiţii din PDL, pe rătăciţii din PPDD, cărora li s-a schimbat canalul pe bulgari şi care nu mai speră s-o găsească pe Elodia. S-or mai găsi pnlisti pecişti şi pesedişti ameninţaţi cu DNA-ul, cărora, în schimbul unei metanii băsiste li se va promite iertarea păcatelor şi partiduleţul e gata. 

Până una alta, să ne pregătim de 23 august, o zi, care de 24 de ani a cam ieşit de pe agendele românilor...