Sondaj CURS, la comanda PSD. Social-democraţii ar lua la parlamentare 36%, PNL -19%. USR PLUS, sub AUR

Sondaj CURS, la comanda PSD. Social-democraţii ar lua la parlamentare 36%, PNL -19%. USR PLUS, sub AUR

Alegeri FOTO Arhivă

Un sondaj publicat de G4media plasează PSD învingător în cazul unor alegeri parlamentare. Potrivit sondajului, PSD ar obţine 36%, PNL ar obţine 19%, AUR ar obţine 14%, iar USR PLUS doar 11%. De asemenea, PMP s-ar întoarce în Parlament.

Ştiri pe aceeaşi temă

UDMR şi PMP ar obţine 5% şi PMP ar intra astfel în Parlament, arată un sondaj CURS, comandat de PSD, potrivit G4media.

PPU-sl, partidul susţinut de patronul trustului Antena, Dan Voiculescu, ar obţine 4%. Toate procentele sunt valabile la o prezenţă de vot de 42%.

În ceea ce priveşte o moţiune de cenzură pentru dărâmarea Guvernului, 45% dintre repondenţi consideră că PSD nu ar trebui să depună moţiune de cenzură. Însă, 43% dintre intervievaţi consideră că PSD ar trebui să iniţieze propria procedura legislativă pentru moţiunea de cenzură.

Tot 45% dintre cei care au participat la sondaj consideră că alegerile anticipate nu ar fi soluţia pentru rezolvarea crizei. În schimb, alţi 42% cred că o nouă rundă de alegeri ar fi cheia detensionării politice. 

Sursa citată mai arată că un procent mare de intervievaţi, de 75%, se consideră bine informaţi despre criza politică. 

Acelaşi sondaj arată că 36% din persoanele intervievate au ca principală îngrijorare creşterea preţurilor, iar alte 16% se tem de posibilitatea întoarcerii elevilor la şcoala online. Doar 3% sunt preocupate de corupţie şi 13% de valul patru al pandemiei de COVID-19, mai arată sursa citată. 

Sondajul a fost realizat în perioada 8-10 septembrie, prin metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing) pe 861 de persoane cu vârste de peste 18 ani, cu o marjă de eroare de +/- 3%, la un nivel de încredere de 95%.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările