Al doilea slogan-emblemă este „Pas cu pas”, prin care se defineşte strategia graduală, nu revoluţionară, şi cu atât mai puţin una anarhică, de realizare a idealului schiţat anterior.
 
Cel de al treilea slogan-emblemă este cuprins în expresia impersonală „Se poate”, care dă temeiul schimbării, propusă în cele două expresii precedente...
 
Mărturisesc aici că încă de la începutul campaniei electorale pentru funcţia de preşedinte al ţării, petrecută în toamna anului 2014, am optat, fără niciun fel de echivoc sau rezerve, pentru Klaus Iohannis. Opţiunea mea, pozitivă fiind, avea şi un caracter negativ. Ceilalţi candidaţi nu prea contau, dar în Victor Ponta întrevedeam deja un pericol naţional, iar această apreciere am repetat-o în toate textele mele postate pe adevarul.ro. Primul text din serialul politic îneput atunci, avea titlul „SE POATE” După un an, nu simt nevoia să retrag sau să modific niciun cuvânt din acel text. Aici, aş vrea doar să deplasez un accent, dată fiind relaţia actuală dintre preşedinte şi premier.
 
În campania electorală despre care vorbeam, Victor Ponta s-a comportat mizerabil, prin agresivitate şi prin lipsa unui elementar bun-simţ. Învins de către Klaus Iohannis, eternul nostru premier re-devine „mieluşel”, cum îi zicea Traian Băsescu. Prin echilibrul şi toleranţa lui Klaus Iohannis, co-abitantul abil  Victor Viorel  Ponta îşi întăreşte poziţia de premier. Se crede stăpân pe situaţie prin majoritatea parlamentară, alcătuită din „băieţi deştepţi” şi „fetiţe isteţe”, care sunt din acelaşi aluat, „eiusdem farinae”, cum ziceau străbunii noştri  latini. De pe această poziţie întărită, „mieluşelul” reia atacul la adresa lui Klaus Iohannis, ajungând până la  epitete, pe care foaia de hârtie albă le îndură cu greu.
 
Despre social-democratul Victor Ponta şi neo-liberalul Călin Popescu Tăriceanu, afirmam într-un articol că au ajuns să fie amorali. Amoralitatea, pe care o întâlnim în natură şi la copii, în faza pre-educaţională,  dacă este prezentă şi la oamenii maturi, atunci este mai gravă decât imoralitatea. Amoralul nu mai face diferenţa dintre Bine şi Rău, încât el este capabil de orice, asemeni copilului. Sau asemeni naturii, care, spre exemplu, se mişcă inconştientă între secetă şi inundaţie, cum „îi vine ei”, sau „cum o taie capul”, fără nici un fel de regulă. Pe plan uman, aici apar şi două semnificaţii diferite ale expresiei  „SE POATE”, respectiv „NU SE POATE”.
 
În forma ei imorală sau amorală, expresia sună universal, adică „SE POATE ORICE” În această formă, expresia se referă la viitor, deci ea vizează un anumit scop. Dacă mai facem un pas, dăm peste enunţul „Scopul scuză mijloacele” Acest enunţ a fost formulat de către Machiavelli, dar el devine „machiavelic” abia prin interpretarea pe care merge „Ordinul iezuiţilor” În această interpretare, nu contează calitatea bună sau rea a scopului, esenţial fiind faptul că scopul este AL NOSTRU, chiar dacă nu este şi al celorlalţi, adică restul muritorilor, că sunt ei creştini ne-catolici sau ne-creştini, adică păgâni. .Iar pentru a atinge acest scop, putem folosi absolut oricare mijloc. Probabil că, ortodox fiind, Victor Ponta nici nu bănuie ce legătură profundă are cu iezuiţii catolici, în cercul cărora nu îl includem şi pe Papa Francisc. Pentru Victor Ponta, NOI este redus la membrii PSD, la care pot fi adăugaţi şi asociaţii, variaţi şi variabili, iar EU este chiar dânsul, dar ca un premier care şi-a încheiat mandatul, aşteptând voios şi cu încredere statuia care i se va ridica pentru a-l nemuri, pentru a intra în istoria neamului său. Cum are stofă de virtual dictator, Victor Ponta este un oportunist capabil de orice, inclusiv de reluarea coabitării cu Klaus Iohannis, dacă simte că este pe marginea prăpastiei. Şi aşa cum „frăţia” cu Crin Antonescu ne trimitea la relaţia fraţilor Cain şi Abel, sub acelaşi semn pare să stea în curând şi relaţia cu „fratele” Liviu Dragnea. Figură de strategie stângace care nu mai merge şi cu Klaus Iohannis, ceea ce înseamnă că NU SE POATE CHIAR ORICE.
 
Spre deosebire de această alternativă, amorală sau imorală, , expresia SE POATE are, în viziunea lui Klaus Iohannis, două bătăi, sau deschideri, una spre trecut şi alta spre viitor.

Bătaia spre trecut are legătură cu o problemă foarte complexă, care vizează profilul spiritual specific al poporului român. Există mai multe tentative de definire a acestui profil, inclusiv unele recente. Ele sunt toate parţiale, sau lacunare, încât te poate paşte bănuiala că acest profil va putea fi făcut numai retroactiv, adică după ce popoarele vor fi desfiinţate.prin globalizarea deplină a planetei numită  Pământ. La acest capitol, complex şi complicat, optăm pentru propoziţia simplă şi clară a lui Goethe, „Toate popoarele sunt geniale”, aici fiind vorba de popoare, nu de naţiuni sau de state. Una dintre trăsăturile de bază, care revine în câteva profiluri ale poporului român, ar fi fatalismul, care înseamnă credinţa în destin, ca şi resemnarea în faţa destinului. În acest sens este interpretată şi balada noastră naţională, „Mioriţa”, deşi ea poate fi interpretată şi non-fatalist. Dar, chiar şi în zilele noastre, mass-media, care coboară în stradă pentru a-i chestiona pe cetăţeni, constată că în faţa unor măsuri aiurite şi aiuritoare ale guvernului Ponta, oamenii recurg frecvent la expresii de genul  „Ce să-i faci, asta-i situaţia”, sau „N-ai ce-i face, aşa-i viaţa” Nici nu este de mirare că un număr atât de mare de cetăţeni se retrag în viaţa de familie, cum ne asigură sociologii, şi nu se prezintă la vot. Ieşirea masivă la alegerile prezidenţiale, în cel de al doilea tur de scrutin, şi doar pentru Klaus Iohannis, este o excepţie care sperăm să devină regulă în alegerile viitoare. Mergând în contrapunct faţă de fatalismul pasivului „Asta-i situaţia, n-ai ce-i face”, .SE POATE este funciar deschis spre viitor. Poate părea curios, dar şi Constantin Noica, în încercarea de a defini profilul spiritual al poporului român, afirmă că acesta este „Un popor al posibilităţii” Numai că această posibilitate nu trebuie universalizată în maniera amorală şi imorală menţionată. Dacă ESTE POSIBIL ORICE, atunci alături de valori, sunt posibile şi pseudo-valorile, respectiv anti-valorile, sinteza acestora din urmă fiind RĂUL. Iar dacă ascultăm de îndemnul lui Eminescu „Ce e rău şi ce e bine / Tu te-ntreabă şi socoate”, cred că avem de socotit mult şi bine la structura axiologică a societăţii de azi, de la 1989 încoace. Acest magnific SE POATE trebuie să fie limitat. Şi el poate fi limitat dacă intră în joc şi espresiile duale „Se cade-Nu se cade”, respectiv „Se cuvine-Nu se cuvine”, expresii care sunt de esenţă morală. Se poate, oare, ca Victor Ponta să îşi prezinte demisia!? Desigur că se poate, ceea ce i s-a şi sugerat, fiind chiar invitat să şi-o dea, în consens cu exemplul altor politicieni, din ţările numite „civilizate” Se poate, dar nu şi-o dă, animat de un gust ireversibil al puterii, de care se ţine „ca scaiul de oaie”, dacă tot veni vorba şi de Mioriţa.. Aici, social-democratul Victor Ponta este în consens deplin cu un „confrate”, cu neo-liberalul Călin Popescu Tăriceanu. Mai precis, cu concepţia acestuia despre libertatea absolută a individului, concepţie a cărui corolar este că SE POATE ORICE., atunci când este vorba de interesele (scopurile) unor grupuri privilegiate, respectiv a indivizilor din aceste grupuri, care sunt nişte fiinţe „alese”, aici fiind vorba de „băieţii deştepţi” şi de „fetiţele isteţe”, despre care am mai pomenit..
 
Mergând concomitent pe corecţia fatalismului, atât cât se poate, ca şi pe orientarea pozitivă în viitor, acest SE POATE, ca slogan-emblemă al lui Klaus Iohannis, s-a întâlnit cu diverse dificultăţi şi obstacole, asupra cărora vom reveni cât de curând.