Cea mai așteptată magistrală de metrou din București, blocată în avize până în 2027. Când ar putea fi gata lucrările, în cel mai bun scenariu

0
0
Publicat:

Lucrările la Secțiunea Eroilor - Universitate - Piața Iancului din Magistrala 5, cea mai așteptată extensie de metrou din București, nu vor începe mai devreme de anul 2028. Într-un răspuns transmis la solicitarea „Adevărul”, reprezentanții Metrorex dezvăluie că proiectarea a fost finalizată, dar obținerea avizelor obligatorii se va întinde până la finele lui 2027, iar licitația pentru lucrări nu poate fi lansată decât după aceea. Cu execuția estimată la 7 ani, tronsonul care ar lega direct cartierele vestice de centrul orașului ar putea fi gata abia spre 2035.

metrou drumul taberei FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Vestea bună venită de la Metrorex este că etapa de proiectare propriu-zisă pentru secțiunea Eroilor (PS Operă) - Universitate - Piața Iancului a Magistralei 5 a fost finalizată. Vestea proastă este că drumul până la primele lucrări rămâne lung.

Proiectarea, gata. Avizele, abia în 2027

Compania care administrează metroul bucureștean precizează că, în prezent, sunt în curs de elaborare documentațiile necesare pentru obținerea a două avize esențiale: Planul Urbanistic Zonal, programat să fie finalizat în iulie 2027, și Acordul de Mediu, programat pentru decembrie 2027. Abia după emiterea ambelor avize va putea fi elaborată Documentația Tehnică pentru Autorizarea Construcției, iar licitația pentru lucrările propriu-zise nu va putea fi lansată decât ulterior obținerii Autorizației de Construire.

„Etapa de proiectare aferentă proiectului Magistrala 5. Drumul Taberei - Pantelimon. Secțiunea Eroilor (PS Operă) - Universitate - Piața Iancului a fost finalizată. În acest moment, sunt în curs de elaborare documentațiile de obținere a avizelor necesare pentru faza Plan Urbanistic Zonal și Acord de Mediu, programate a fi finalizate în luna iulie 2027, respectiv în luna decembrie 2027. Acestea sunt necesare pentru elaborarea Documentației Tehnice pentru Autorizarea Construcției", au transmis reprezentanții Metrorex pentru „Adevărul”.

7 ani de lucrări. Finalizare spre 2035

Conform Studiului de Fezabilitate, execuția lucrărilor are o durată de 84 de luni, adică 7 ani. Dacă licitația se lansează în 2028 și contractul se semnează rapid, finalizarea tronsonului s-ar plasa, în cel mai optimist scenariu, undeva în 2035-2036.

Termenele s-au tot deplasat în timp și în defavoarea bucureștenilor. În 2024, conducerea Metrorex estima că licitația pentru lucrări de execuție va fi lansată în vara lui 2025, contractul semnat în mai 2026, iar tronsonul finalizat în 2033. În octombrie 2025, directorul general Mariana Miclăuș anunța deja o nouă decalare: lansarea licitațiilor urma să aibă loc între iunie 2027 și mai 2028, cu finalizare în 2034. Răspunsul transmis acum „Adevărul” confirmă că obținerea avizelor se va întinde până la sfârșitul lui 2027, fără a oferi o dată concretă pentru lansarea licitației.

Șase stații noi prin centrul Capitalei

Secțiunea Eroilor - Piața Iancului va avea o lungime de aproximativ 5,2 km și va cuprinde șase stații subterane: Facultatea de Drept, Cișmigiu, Universitate (corespondență cu M2), Calea Moșilor (corespondență cu viitoarea M7), Traian și Piața Iancului (corespondență cu M1). Traseul urmărește coloana vertebrală a Capitalei: de la Piața Operei, pe Bulevardul Mihail Kogălniceanu și Bulevardul Regina Elisabeta, prin Piața Universității, pe Bulevardul Carol I, Bulevardul Pache Protopopescu, până la Șoseaua Iancului.

Odată finalizată, secțiunea va face legătura directă între vestul orașului și centru, eliminând necesitatea a două schimburi de metrou. Astăzi, un călător din Drumul Taberei care vrea să ajungă la Universitate trebuie să schimbe metroul la Eroilor și din nou la Piața Unirii, un traseu de peste 35 minute. Când M5 va fi completă, același drum va dura circa 15 minute.

Finanțare din fonduri europene

Metrorex precizează că sursele de finanțare avute în vedere sunt fonduri externe nerambursabile în cadrul unui viitor program european, bugetul de stat și alte surse legal constituite. Compania nu oferă detalii despre valoarea totală a investiției și nici despre programul european vizat, deși estimările vehiculate anterior vorbeau despre o investiție de aproximativ 750 milioane de euro fără TVA.

Contractul de proiectare și asistență tehnică pentru această secțiune fusese semnat în octombrie 2021 cu Asocierea 3TI Progetti Italia - Ingegneria Integrata SpA și parteneri, pentru o valoare de aproape 40 de milioane de lei fără TVA, cu o durată contractuală de 60 de luni.

Magistrala de metrou M5 Drumul Taberei a fost inaugurată în anul 2020, la 10 ani de la începerea lucrărilor. 

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite