România sub norul radioactiv: Cum a trăit țara noastră catastrofa de la Cernobîl

Pe 26 aprilie 1986, la ora 01:23 noaptea, reactorul nr. 4 al centralei nucleare de la Cernobîl exploda, declanșând cel mai grav dezastru nuclear din istoria omenirii. Deși centrala se afla la aproximativ 600 de kilometri de granița României, efectele catastrofei nu au ocolit țara noastră: nici radiațiile, nici tăcerea oficială, nici panica populației. 

Norul radioactiv care a ajuns în România

În primele zile după explozia de la Cernobîl, vântul a purtat norul radioactiv spre nord-vest, contaminând Ucraina, Belarusul, Rusia și ulterior Scandinavia, Polonia sau Germania. România părea, pentru scurt timp, ferită de ce e mai rău. Această iluzie s-a spulberat pe 30 aprilie, când direcția vântului s-a schimbat brusc: norul radioactiv  s-a întors spre sud, atingând teritoriul românesc.

Sursa document: Arhivele Naționale ale României

Depunerile radioactive au afectat România mai ales în primele zile ale lunii mai. În noaptea de 1 mai, stațiile de măsurare a radioactivității au transmis valori alarmante în mai multe zone ale țării. Cel mai ridicat nivel de contaminare a fost înregistrat la Iași, unde indicatorii au atins pragul de alarmare. Situații îngrijorătoare au fost semnalate și în Suceava, Târgu-Mureș, Galați și Tulcea. Potrivit rapoartelor vremii, în anumite zone radioactivitatea a depășit de până la 10.000 de ori valorile normale.

Sursa: Arhivele Naționale ale României

Norul radioactiv a rămas deasupra României aproximativ nouă zile, timp suficient pentru ca mii de oameni, în special copii, să fie expuși la radiații fără să știe nimic.

Cum au reacționat autoritățile comuniste. Stenogramele ședinței PCR de 1 mai

Reacția autorităților nu a fost pe măsură, în mare parte din cauza felului în care sovieticii au încercat să mușamalizeze accidentul nuclear și efectele acestuia . La câteva zile de la explozie,  cei din URSS țineau autoritățile române încă în ceață cu privire la gravitatea reală a evenimentelor. Documentele  publicată de Arhivele Naționale arată că autoritățile comuniste  au cerut informații din partea Uniunii Sovietice (URSS), dar nu s-a răspuns solicitării. 

Pe 30 martie,  generalul Vasile Milea, ministrul Apărării Naționale, redacta un raport adresat lui Nicolae Ceaușescu, care cuprindea informații ,,obținute prin sistemul de ascultare radio" referitoare la accidentul nuclear de la Cernobîl , precum și la măsurile luate de ministerul pe care îl conducea. Pe prima pagină a ziarului Scînteia nu apărea nimic despre accidentul nuclear, ci doar anunțuri referitoare la ceremoniile grandioase de 1 Mai Muncitoresc. ,,În întâmpinarea gloriosului jubileu al partidului și a zilei de 1 mai", titra publicația. 

→

Imaginea 1/3: Raport Vasile Milea către Nicolae Ceaușescu 1 jpg

Dincolo de fațadă, îngrijorările erau mari. Pe 1 Mai Muncitoresc, Comitetul Politic Executiv  al PCR s-a întrunit în ședință de urgență.

,,Tovarăși, am convocat această ședință în legătură cu avaria de la Centrala atomoelectrică de la Cernobîl, de la sovietici. Începând din noaptea aceasta s-a creat o situație proastă pentru țara noastră. Prin schimbarea direcției vântului, au crescut mult, în diferite zone, radiațiile", începea Nicolae Ceaușescu ședința. 

După ce au fost prezentate rezultatele măsurătorilor, Elena Ceaușescu întreba: ,,Asta în aer?".

,,Noi am chemat toate garnizoanele, sunt grupate în comandamente. Am pregătit două avioane, cu tot ceea ce este necesar, care sunt puse la dispoziția Comandamentului pentru specialiști din Iași și Suceava ", spunea ministrul Apărării, Vasile Milea. 

La rândul său, ministrul comunist al Sănătății, Victor Viobanu, raporta:

,,Ministerul Sănătății dispune de 20 de stații de supraveghere și pot intra imediat în funcțiune. Se fac măsurători din jumătate în jumătate de oră. (...) Vă raportez că, în principiu,  în primejdie de patologie gravă sunt până la 150 de km de locul respectiv. Vă raportez, de asemenea, că am dat dispoziție ca toate persoanele care vin pe la Ungheni să fie controlate pentru evitarea radioactivității și eventualele cazuri să fie internate în secțiile de care dispunem."

Inclusiv mâncarea avea să fie controlată, anunțau oficialii comuniști. 

Fizicianul Ion Ursu, coordonator al programului nuclear al României, spunea, la rândul său: 

,,Am luat măsuri și la Pitești, și la Măgurele, pentru măsurătorile necesare, pentru verificarea compozițiilor radioactivității. Se fac în permanență."

Nicolae Ceaușescu a cerut ca stațiile mobile să ajungă imediat la Iași și Suceava, iar apoi la Botoșani și Tulcea. Totodată, întreba dacă este nevoie de ajutor:

,,Tovarăși, în ce privește măsurile, în zonele unde au fost depășite nivelurile valorilor de radioactivitate, noi dispunem de tot ce este necesar sau ar fi cazul să cerem ceva ajutor, la sovietici, deoarece cunosc mai bine, au mai avut accidente - nu numai acum cu această avarie - dar în general?"

Ion Ursu răspundea:

,,Noi am discutat problema aceasta, tovarășe secretar general, cu ambasadorul sovietic de aici, dar nu ni s-a răspuns. Noi credem că, pentru momentul de față, dispunem de tot ce este necesar."

,,În orice caz trebuie să ne răspundă, să vedem care este situația" și ,,Trebuie să avem informații mai complete de la ei", atrăgeau atenția Nicolae Constantin, vi­ce­pre­şe­dinte al Consiliului Naţional al Oa­menilor Muncii, și inginerul Corneliu Mihulecea, preşedinte al Comitetului de Stat pentru Energie Nucleară.

,,Să știm dacă mai arde în continuare, care este situația", spunea și Elena Ceaușescu.

,,Am cerut ieri, prin ambasadorul sovietic, să dispunem de unii specialiști, dar nu ni s-a răspuns nici până acum", a replicat Ion Ursu.

Elena Ceaușescu era revoltată:

,,Trebuie să spunem că au apărut și la noi radiații și vrem să știm ce să facem. Nu se poate așa!"

Nicolae Ceaușescu a adus în discuție și informarea populației, dar ,,fără să se creeze panică". 

"Cred că trebuie să facem imediat o informare pentru opinia publică. Sigutr, fără să dăm date, dar ceva mai larg decât am dat. Să spunem că: având în vedere situația creată de accidentul produs, au apărut unele creșteri ale radioactivității în diferite zone ale țării noastre, îndeosebi în nord-est; având în vedere direcția vântului, au fost stabilte măsurile necesare și vor fi informați asupra măsurilor". 

 Mitingurile de 1 Mai avuseseră însă deja loc, iar mii de oameni petrecuseră ore întregi în aer liber, sub norul invizibil. Agenția France Press nota la acea dată că, potrivit unui diplomat occidental din București, „populației nu i s-au făcut niciun fel de recomandări pentru contracararea efectelor unor eventuale radiații".

→

Imaginea 1/12: Stenogramă ședință PCR 1 Sursa: Arhivele Naționale ale României

Mărturiile celor care au trăit acele zile

Una dintre cele mai vii mărturii din acea perioadă aparține fizicianei Mariana Purice, cercetătoare la Unitatea de Medicină Nucleară a Institutului de Endocrinologie „C.I. Parhon" din București, singura unitate, la acea vreme,  din România și din regiune unde se făceau diagnosticul și terapia cancerului tiroidian cu iod radioactiv. 

,,Dau însă filmul înapoi și mă întreb: ce amintiri mai am din primăvara lui ’86? Amintirile unui 1 Mai vesel, la iarbă verde, pe malul lacului Cernica împreună cu prieteni, cu familia, cu băiatul meu Matei, atunci în vîrstă de un an și jumătate, și cu alți copii mici. Așteptasem cu mult entuziasm acea zi liberă, una dintre puținele oferite de sistemul comunist"

, scria aceasta în 2016, în Dilema Veche. 

Când s-au întors acasă, au aflat de la Radio Europa Liberă ce se întâmpla: niveluri ridicate de radioactivitate fuseseră înregistrate în Polonia, Germania, Austria și România. Au început să sune telefoanele. 

„De teamă, vorbeam cifrat, cu prieteni și colegi fizicieni ce lucrau la Institutul de Fizică Atomică. Aveau cunoștințele necesare să adune date concrete. Ei făcuseră deja pe cont propriu măsurători și știau cît de gravă era situația".

Seara de 1 Mai s-a transformat într-o cursă contra cronometru după iod, singura substanță care putea bloca absorbția iodului radioactiv în tiroidă:

„A început o alergătură ilară pe la farmacii, dar majoritatea erau închise de 1 Mai. Curse pe străzi deja pustii, căci bucureștenii informați se baricadaseră în case. Pe bicicletă, cu o mască din tifon la nas și gură, am circulat pe străzile unui București paralizat ce părea părăsit".

La Institut, echipa a început să efectueze măsurători proprii ale radioactivității în curtea spitalului, pe iarbă, acoperișuri și alimente. Inițiativa a durat puțin:

„După cîteva ore, am fost chemați la Direcție și ni s-a interzis să mai facem aceste măsurători."

Medic din Tulcea: ,,Nu știa nimeni ce să creadă"

Dr. Radu Sicinschi, pe atunci medic rezident la Iași,  a descris -  în 2022, pentru Adevărul - starea de confuzie generalizată:

„La nivelul anului 1986, informațiile erau prea puține și toată lumea era panicată, întrucât nu știa ce să creadă."

Colegul său, medicul Vasile Vâlcu, care lucra la o fabrică de pește dintr-o localitate dunăreană, a povestit la rândul său cum măsurile de precauție au apărut brusc, fără nicio explicație reală: sportivii nu mai aveau voie să se antreneze în aer liber, la fabrici se făceau analize de radioactivitate, iar la tabăra de pionieri de la Năvodari nu se mai pregătea mâncare din legumele și fructele culese în acea primăvară, ci exclusiv din conserve. Totodată, mai mulți copii din tabără au dezvoltat pete pe piele, puse pe seama scăderii imunității. 

Efectele pe termen lung. Ce a lăsat norul în urmă

Dincolo de mărturia directă a oamenilor, cifrele și datele medicale completează tabloul. Compușii radioactivi au ajuns pe litoralul românesc, afectând plajele și mediul marin. Conform unui studiu al Ing. Dr. Vasile Pătrașcu, de la Institutul de Cercetări Marine din Constanța, contaminarea plajelor a putut fi constatată din mai 1986, iar nivelul reactiv nu a revenit la valorile dinaintea Cernobîlului decât după anul 2002. Cel mai ridicat nivel al izotopului Cs-137 a fost înregistrat în sedimentele submarine de la gurile Dunării.

Pe plan medical, statistici riguroase nu există, din cauza secretomaniei regimului comunist. Totuși, potrivit unor surse independente, cancerul tiroidian ar fi afectat circa 100.000 de persoane din zonele expuse norului radioactiv. Numărul crescut de cazuri de leucemie este de asemenea pus pe seama radiațiilor. Un studiu ISP din 1986–1994 a documentat efecte asupra copiilor: tulburări de creștere, scăderea imunității și anomalii de osificare.

Patru decenii mai târziu, Cernobîlul rămâne un memento despre fragilitatea infrastructurii nucleare  și despre prețul secretomaniei politice. 

.