Iohannis nu-l acceptă pe Nicolicea la Justiţie. Surse: Dragnea face pasul înapoi şi renunţă la restructurare. PSD o propune pe Birchall interimar la Justiţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Viorica Dăncilă l-a sunat azi pe preşedintele Klaus Iohannis pentru a discuta despre Ministerul Justiţiei, acolo unde PSD l-a propus pe Eugen Nicolicea în locul lui Tudorel Toader. Iniţial, preşedintele nu i-a răspuns, apoi şeful statului i-a transmis premierului că respinge toate cele trei propuneri trimise de PSD pentru remaniere. Klaus Iohannis i-a cerut Vioricăi Dăncilă să vină cu propuneri de miniştri interimari.

UPDATE În biroul lui Liviu Dragnea au intrat senatorul PSD Şerban Nicolae şi secretarul general al ALDE, Daniel Chiţoiu. 

UPDATE Premierul Viorica Dăncilă se întâlni în scurt timp cu liderul PSD Liviu Dragnea, susţin surse politice pentru Adevărul. 

UPDATE Klaus Iohannis:  În legătură cu propusa remaniere guvernamentală, am analizat întreaga situaţie şi, după părerea mea, această remaniere este un fel de farsă. Nu are absolut, dar absolut nimic, de a face cu îmbunătăţirea actului de guvernare, chit că de aşa ceva am avea nevoie. Nu are absolut nicio treabă cu agenda românilor sau cu agenda României. Este cauzată de o răfuială mai degrabă din interiorul PSD. Ca atare, mi se pare că este, această remaniere întreagă, neavenită.

Pe de altă parte, avem cele trei demisii şi, la un moment dat, evident că aceste trei persoane vizate vor pleca. Însă, cele trei propuneri, care au fost făcute pentru a înlocui miniştrii care pleacă, sunt propuneri cu care nu sunt de acord. Sunt persoane nepotrivite pentru funcţia de ministru şi, în consecinţă, nu accept această remaniere, aşa cum mi-a fost propusă.

Pentru a merge totuşi mai departe, am avut o discuţie telefonică cu doamna Prim-ministru şi am rugat-o fie să vină cu alte propuneri pentru persoanele care vor prelua cele trei portofolii care, într-un final, se vor vacanta, fie să vină cu propuneri pentru miniştri interimari până când PSD vine cu nişte propuneri pe care le pot accepta.

Jurnalist: Ce v-a răspuns premierul la această solicitare?

Klaus Iohannis: Că se va gândi şi va veni cu o soluţie.

V-a dat un termen de zile în care va veni cu o soluţie, cu noi propuneri?

Klaus Iohannis: Nu, nu am discutat despre niciun termen.

Dacă se va ajunge la varianta restructurării şi PSD va veni, să zicem, cu aceleaşi propuneri, aveţi de gând să împiedicaţi în vreun fel semnarea decretului, în cazul în care PSD va împinge aceleaşi propuneri în faţă printr-o restructurare parlamentară?

Klaus Iohannis: Deocamdată suntem în situaţia unei remanieri solicitate, pe care tocmai am refuzat-o ca principiu. Dacă în această fază, înainte să scriu eu vreun răspuns sau vreun decret, Parlamentul încearcă o restructurare, atunci vom vedea dacă vor reuşi în Parlament, dar o astfel de încercare aş trata-o ca pe o încercare de a-l ocoli pe Preşedinte şi vom vedea, împreună cu departamentul de specialitate, ce acţiuni juridice s-ar impune atunci.

Deci nu luaţi act nici măcar de demisiile pe care le aveţi pe masă acum?

Klaus Iohannis: Nu, nu iau act de aceste demisii până când nu ştiu ce persoane vor prelua portofoliile.

V-a spus doamna premier când să vă auziţi din nou sau când să vină cu o propunere?

Klaus Iohannis: Nu, nu am discutat. I-am oferit doamnei premier, atunci când are o propunere, să mă caute şi să mă anunţe.

Ne puteţi da câteva motive pentru care aţi respins? Care sunt argumentele concrete?

Klaus Iohannis: Deci persoanele pur şi simplu nu sunt pregătite, nu au ţinuta necesară pentru a ocupa aceste poziţii. Mai mult...

Veţi avea mâine o întâlnire cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia. Veţi discuta şi teme care ţin de Codul Penal, cel care este modificat în aceste zile de Parlament?

Klaus Iohannis: Da, voi avea mâine o întâlnire cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia, întâlnire solicitată de cei din Comisie, şi, cu siguranţă, vom discuta şi situaţia Codurilor.

***

UPDATE Preşedintele Klaus Iohannis nu a discutat până la ora 16.00 cu Viorica Dăncilă, dar o va suna înaintea declaraţiei de presă, susţin surse politice pentru Adevărul. Şeful statului va anunţa la ora 17.00 că nu-l acceptă pe Eugen Nicolicea la Ministerul Justiţiei. 

UPDATE Preşdintele Klaus Iohannis va anunţa la ora 17.00 dacă-l acceptă pe Eugen Nicolicea la Ministerul Justiţiei, porivit Administraţiei Prezidenţiale. 

Premierul Viorica Dăncilă nu vrea să ajungă din nou la votul Parlamentului în cazul în care Iohannis refuză să-l numească ministru al Justiţiei pe Eugen Nicolicea. Dăncilă ar prefara ca PSD să vină cu o nouă propunere, susţin surse politice pentru „Adevărul“. Dragnea se plânge că Dăncilă e influnţată de „statul paralel“ şi pune o presiune imensă pe premier. Miza rămâne tot ordonanţa de urgenţă.

Deputatul PSD Eugen Nicolicea, nominalizat pentru portofoliul justiţiei, susţine că o vechime de aproape 27 de ani în Parlamentul României înseamnă şi experienţă juridică, iar cei care afirmă contrariul sunt rău intenţionaţi sau au o calitate intelectuală îndoielnică. El afirmă că a absolvit Facultatea de Drept la Universitatea "Spiru Haret", obţinând nota 10 la examenul de licenţă.

Pe masa preşedintelui au ajuns: solicitarea de revocare a lui Tudorel Toader, demisia lui Toader şi propunerea ca Eugen Nicolicea să devină noul ministru al Justiţiei. Există două soluţii pentru preşedinte: fie trage de timp până la referendum, riscând criticile PSD, fie cade la înţelegere cu premierul pentru un interimar la Justiţie. Dragnea are la îndemână o variantă pe cât de sigură, pe atât de riscantă: restructurarea Guvernului

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite