Schimb de replici pe Facebook între Sorin Grindeanu şi Cătălin Drulă pe teme privind Transporturile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Mediafax
FOTO: Mediafax

Sorin Grindeanu, actualul ministru al Transporturilor, şi Cătălin Drulă, cel care a deţinut portofoliul în guvernarea trecută, au avut un schimb de replici pe Facebook în legătură cu autostrada Ploieşti-Braşov, după ce Grindeanu a declarat că sunt şanse mici ca în următorii cinci ani să înceapă construcţia drumului din cauza unor termene de ani de zile pe care fostul demnitar le-a aprobat în 2021.

Totul a pornit după ce ministrul Sorin Grindeanu a declarat, într-o intervenţie la Digi 24, că pentru studiul de fezabilitate al autostrăzii Ploieşti-Braşov a fost trecut un termen de 30 de luni, iar pentru proiectare alte 42 de luni, contract scos la licitaţie şi semnat „când era altcineva ministru”.

În replică, fostul ministru Cătălin Drulă l-a acuzat pe Grindeanu că nu cunoaşte termenele din contract, astfel că social-democratul a publicat pe Facebook extrase din document, şi îl acuză la rândul său pe Drulă că a semnat un contract „vag şi interpretabil”.

Schimbul de acuzaţii

„Mi-am zis că sunt emoţiile începutului, dar se cam adună gafele ministrului Grindeanu (...) legat de autostrada de pe Valea Prahovei, dl. Grindeanu se războieşte cu 'fostul ministru' şi gafează din nou, neştiind că nu se referă la mine, ci la colegul de masă din guvern, dl. Bode. Licitaţia pentru contractul de proiectare cu toate termenele de acolo (citate greşit de altfel, încă o gafă) este lansată şi cu oferte depuse în mandatul dlui. Bode din 2020. În loc să se certe între ei în guvern, mai bine ar pune presiune pe consultantul Consitrans să respecte termenele contractuale. Au trecut deja 10 luni (din cele 42 ale contractului, aşa cum l-a licitat dl. Bode) şi nu suntem nici la 5% din progresul necesar. Traseul autostrăzii trebuia deja finalizat şi investigaţiile în teren să fie avansate. Nici vorbă de aşa ceva, contractul bate pasul pe loc”, a scris fostul ministru Cătălin Drulă, luni, pe Facebook. 

În replică, Sorin Grindeanu spune că „domnul Drulă ştie, doar se face ca nu ştie şi aude selectiv”.

„Acesta este probabil motivul pentru care a semnat un contract pentru completarea SF Ploieşti- Braşov în care: pe o pagină scrie negru pe alb 30 de luni pentru etapa I şi 46 de luni pentru etapa a II (cu startul logic după finalizarea primei etape!); iar pe altă pagină scrie că sunt 46 de luni care includ etapa I + etapa a II-a! Vorbim de un contract din care fiecare înţelege ce vrea şi despre care Cătălin Drulă se laudă că l-a urmărit cu atenţie în perioada în care a fost ministru. L-a urmărit atât de atent încât nici el nu mai ştie ce scrie în el! Sau ştie prea bine?! Domnul Drulă încearcă să mute atenţia opiniei publice, spunând că licitaţia a fost lansată pe vremea ministrului Lucian Bode şi trece cu nonşalanţă peste faptul că de fapt el, Cătălin Drulă, a semnat un contract vag şi interpretabil. Ce nu mai spune fostul ministru este că pe parcursul celor 10 luni care au trecut de la semnarea contractului: în 8 luni a fost titular al acestei instituţii!”, a scris Grindeanu, care a publicat şi un extras din contractul semnat în februarie 2021.

Cei doi politicieni au avut un schimb de replici şi pe tema kilometrilor de drum de mare viteză care ar trebui să fie finalizaţi în 2022.

„Să nu ştii că ai în lucru 300 km de autostradă şi drum expres şi să spui că 'sunt în lucru undeva la peste 80 de kilometr' e deja cam mult”, a scris Drulă, alături de lista completă a proiectelor de autostradă sau drum expres aflate în lucru, arătând că sunt proiecte cu contract semnat pentru 386 de kilometri, iar lucrările au început pentru 293 de kilometri.

La rândul său, Grindeanu a răspuns: „Domnul Drulă se face ca nu înţelege nici ce aude. Dovadă...reacţia sa la cei peste 80 de km de drum de mare viteză care au termen contractual de finalizare anul acesta: adică 2022. Şi fără să mă antepronunţ, am spus simplu- peste 80 de km”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite