Rusofilii din Parlament ies la rampă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Mediafax si Inquam Photos
FOTO Mediafax si Inquam Photos

Parlamentarii Diana Şoşoacă (ex-AUR) şi Daniel Ghiţă (PSD), contestatari cunoscuţi ai măsurilor anti-COVID-19, îşi declară simpatia faţă de Rusia, o ţară de care ar vrea ca România să se apropie, în timp ce Statele Unite sunt puse la colţ pentru politica lor externă.

Senatoarea Diana Şoşoacă, ajunsă în Parlament pe listele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), s-a arătat indignată că săptămâna trecută protestul faţă de restricţiile pentru combaterea coronavirusului ar fi fost „deturnat” de un alt „lider” al manifestaţiilor, Pompiliu Diplan, care a dus câteva zeci de protestatari în faţa Ambasadei Rusiei, acolo unde au aprins lumânări în memoria românilor ucişi la 1 aprilie 1941 de trupele sovietice, în ceea ce s-a numit „Masacrul de la Fântâna Albă”. Aproximativ 3.000 de români au fost ucişi atunci de forţele sovietice din Bucovina.

Diana Şoşoacă a fost revoltată că manifestanţii au avut tupeul să meargă să protesteze în faţa ambasadei. „În calitate de senator, mi-am cerut scuze Ambasadei Rusiei faţă de jignirile aduse de anumite persoane. Nu ai dreptul să declanşezi un conflict diplomatic din care noi putem ieşi terfeliţi într-un hal fără de hal. Ce căuta mitingul care e împotriva restricţiilor pandemice să ni se deturneze către stricarea unor relaţii diplomatice şi aşa precare cu vecinii?”, a afirmat senatoarea. Şoşoacă a criticat şi diplomaţia de la Bucureşti pentru că nu a intervenit: „Unde ne sunt diplomaţii de excepţie pe care îi aveam? Să fiu singurul senator care să-şi ceară iertare, scuze pentru un anumit comportament injurios?”.

Intervenţia senatoarei a fost prima sa mare poziţionare în tabăra celor care apreciază Rusia şi cere reluarea relaţiilor cu acest stat. Pe de altă parte, Diana Şoşoacă a avut şi o părere clară privind Statele Unite, în contextul depunerii jurământului de către Joe Biden, când s-a declarat nemulţumită de atitudinea americanilor faţă de Româinia. „Eu am o problemă. Am o problemă cu implicarea altor state în politica noastră şi cred că fiecare stat trebuie să-şi vadă de politica lui. Cum noi nu avem dreptul să ne băgăm în politica altora, cred că e bine să fim toţi rezervaţi. Într-adevăr, dacă există derapaje, cred că România ar trebui să înveţe să-şi rezolve odată derapajele de la democraţie. Poate, totuşi, tradiţia ar trebui un pic schimbată, poate vom învăţa să ne spălăm rufele în familie”, a precizat senatoarea, aluzie la momentele în care diplomaţii americani au atras atenţia asupra unor atacuri la adresa statului de drept de către politicieni.

Ghiţă vrea dialog constructiv cu Rusia

Diana Şoşoacă nu e singurul politician foarte cunoscut din tabăra celor care contestă restricţiile şi se poziţionează astfel faţă de Rusia. La rampă a ieşit şi fostul luptător de K1, senatorul PSD Daniel Ghiţă. Într-un interviu pentru un site pro-rus, Balkanist.ru, Ghiţă şi-a exprimat părerea privind politica externă a României.

Fostul luptător de K1 a subliniat faptul că România ar trebui să reînceapă un dialog constructiv cu Rusia, pentru a-şi putea apăra cu adevărat interesele naţionale. „Susţinătorii unei politici pro-europene au interzis României dialogul cu Rusia, în timp ce idolii lor de la Berlin, Paris sau Bruxelles încearcă încă să desfăşoare afaceri şi negocieri cu Moscova, în interesul ţărilor lor”, a declarat Daniel Ghiţă. Mai mult, deputatul PSD este de părere că guvernanţii ar trebui să cheltuie banii pentru rezolvarea problemelor interne, nu în zona militară, pentru pregătirea unor „conflicte imaginare”.

De altfel, Diana Şoşoacă şi Daniel Ghiţă sunt printre preferaţii Sputnik, agenţie de presă a statului rus, care are platformă de ştiri şi în limba română. Ieri, de exemplu, au dedicat un material Dianei Şoşoacă, senatoare pe care „partidele şi grupurile de interese vor să o blocheze” în Parlament.  

Citeşte şi:

Reacţia Dianei Şoşoacă după ce Alina Gorghiu a cerut să fie sancţionată: „Voi depune plângere penală”

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite