Rareş Bogdan răspunde atacului fostului preşedinte Traian Băsescu: Continuă să fie un ticălos. Mă obligă să vorbesc de lucruri despre care altfel nu aş vorbi

Rareş Bogdan răspunde atacului fostului preşedinte Traian Băsescu: Continuă să fie un ticălos. Mă obligă să vorbesc de lucruri despre care altfel nu aş vorbi

Rareş Bogdan şi Traian Băsescu la Adevărul Live. FOTO Adevărul

Jurnalistul Rareş Bogdan a lansat un contraatac la adresa lui Traian Băsescu, după ce fostul preşedinte a dezvăluit, pe Facebook, detalii din ultima sa apariţie televizată, la Realitatea TV.

Ştiri pe aceeaşi temă

Realizatorul Realitatea TV Rareş Bogdan îl acuză pe Traian Băsescu că e în continuare „ticălos“, într-o replică pe Facebook la afirmaţiile fostului preşedinte care l-a comparat cu Mihai Gâdea şi Sorin Roşca Stănescu.
 
Redăm integral mesajul postat de Rareş Bgdan pe contul personal de Facebook
 
„Fostul preşedinte al României, Traian ‪Băsescu‬, continuă să fie ticălos şi mă obligă să vorbesc despre lucruri despre care în mod normal nu aş vorbi. Îi place circul, nici o problemă, să îi dăm circ. (Apropos, după emisiune i-am spus să renunţe la PMP, pentru că este un proiect politic mort; dacă asta înseamnă „a te gudura“... Poate îi amintesc şi ce mi-a spus, şuierând printre dinţi, imediat după emisiunea de vineri seară, când era extrem de nervos exact pe persoana mea!!!)
 
Se pare că omul Băsescu nu poate trăi decât în acest mediu mizerabil. Aştept reacţia la prima mea provocare, pe care, din motive de decenţă, nu am dorit să o adresez în emisiune, în momentul în care a încercat să mă intimideze după modelul „v-a plăcut aseară la Vîntu", folosindu-se de fostul edil de la 5, Marian Vanghelie...

1. De câte ori l-a primit ACASĂ la 8.00, respectiv la 8.30 pe Marian Vanghelie, pantaloni scurţi, în picioarele goale - doar e marinar -, deci fără papuci de casă şi cu cafeaua adusă de Doamna Maria sau de...? Toate astea în timpul în care era preşedinte al României! Deci nu un biet jurnalist ca mine, care se poate întâlni oriunde şi oricând cu oricine. Apropo, MV nu a fost niciodată la mine acasă. Poate spune tupeistul de serviciu, care continuă şarada de parcă ar fi fost primul circar al României şi nu primul în Stat timp de 10 ani, că MV nu a fost de cel puţin 7 ori la el acasă?

2. Câte voturi a primit PMP de la 3+2 baroni PSD şi PNL la alegerile europarlamentare din 2014 şi dacă îşi aminteşte ce le-a promis acestora? Dacă nu îşi aminteşte, îl asigur că îi voi aminti eu foarte curând.

3. Cum şi prin cine a încercat preluarea şi ulterior controlul asupra Realitatea TV? Lucru care nu i-a reuşit, ceea ce a reprezentat şi unul dintre motivele care au dus la cererea lui, ca eu să fiu îndepărtat de la ‪RealitateaTV‬.

4. Dacă îşi aminteşte numele hotelului din Seychelles şi cine l-a însoţit acolo?

5. Dacă îşi mai aminteşte, totuşi, de plecările în Dubai şi Qatar? Nu l-am întrebat doar să mă aflu în treabă şi el ştie asta foarte bine...

6. Dacă ştie ce baroni PSD i-au băgat voturi în traista domniţei EBA la europarlamentarele precedente? Pentru că de modul în care s-au strâns semnăturile sunt convins că îşi aminteşte. Dacă nu, foarte probabil îşi vor aminti alţii!

7. Dacă mai ţine minte ce ameninţare mi-a transmis prin „omul care astăzi zice el că e un analist slab“ a doua zi dimineaţa, într-o vineri, imediat ce eu, înainte cu o seară, într-o joi de decembrie 2014, am vorbit de gaşca de la ANRP şi mai ales de Horia Simu?

8. Dacă are vreo legătură specială cu arestarea primului om de la ANRP, vicepreşedintele Remus Baciu, în 2011? Asta apropos de faptul că nu ştia de ilegalităţile de acolo :))

SPECTACOLUL CONTINUĂ. Şi e doar începutul...

Ca să fie clar: NU am dorit să intru în emisiune, până la 20:10 ştiam că intră Băsescu pe telefon (eu am plecat de la Snagov la 20:34, dupa îndelungi insistenţe), am înţeles că pe colegul Tavi l-a anunţat la ora 19:30 că doreşte să îşi apere mandatele, după ce acesta i-a trimis un SMS joi la prânz, spunându-i că aşteaptă şi poziţia sa privitoare la cele două mandate în care a condus România, adică tema emisiunii Realitatea Românească de vineri seara. Am ajuns la Realitatea după ce mi-am lăsat fiul acasă, la 21:42, şi NU am dorit să intru în studio deoarece AM SOLICITAT foarte clar şi chiar pe un ton radical să fie scoşi la pauza publicitară de la ora 21:53 domnii Coşea, Poenaru şi colegul Iulian (cu primul şi ultimul m-am oferit eu să vorbesc pentru a le explica de ce e mai bine aşa). Am spus clar, am venit, mi-am stricat seara, dar nu doresc să intru în studio alături de ceilalţi din platou deoarece am considerat că dă impresia de "haită" şi Băsescu se va victimiza.

Cererea mea a fost ca în emisiune să rămână moderatorul, Tavi, şi colegul Costi Rogozanu, alături de mine şi invitatul Traian Băsescu. Am fost acuzat de „vedetism“ şi am fost somat să încetez cu cererile absurde... Restul e can-can şi rămâne pentru iubitorii de istorie contemporană... Noi şi voi să fim sănătoşi, restul e trecător.“
 
Replica lui Traian Băsescu după emisiune 
 
După ce a participat, vineri, la o emisiune difuzată de Realitatea TV, fostul preşedinte a povestit, pe contul său de Facebook, cum a apărut invitaţia, dar şi cum s-au desfăşurat lucrurile după încheierea emisiunii.
 
"Cu o zi înainte, domnul Hoandră m-a invitat printr-un sms prin care mă informa că tema emisiunii este legată de mandatele mele la Cotroceni şi că vor participa domnii Ion M. Ioniţă, Costi Rogozanu şi profesorul Coşea. Mi-am zis că este în regulă 3 la 1, avînd în vedere avantajul informaţional al unui proaspăt fost preşedinte şi considerînd că Hoandră va rămîne moderator“, a arătat el. ( Detalii AICI )

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: