Proiectul PNL prin care condamnaţilor definitiv le este interzis să candideze la Parlament, respins de plenul Senatului

Proiectul PNL prin care condamnaţilor definitiv le este interzis să candideze la Parlament, respins de plenul Senatului

Alina Gorghiu, iniţiator al proiectului legislativ. FOTO Inquam Photos

Plenul Senatului a respins luni cu majoritate de voturi iniţiativa legislativă depusă în luna mai de senatoarea PNL Alina Gorghiu care prevede interdicţia de a candida pentru Camera Deputaţilor sau Senat a persoanelor care au suferit condamnări penale definitive.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, condiţiile prevăzute de art. 37 din Constituţia României, republicată, pentru a fi ales şi persoanele care la data depunerii candidaturii au suferit condamnări penale definitive”, se arată în iniţiativa legislativă depusă de către Alina Gorghiu şi semnată de mai mulţi senatori şi deputaţi PNL.
 
Respingerea iniţiativei vine la scurt timp după ce comisia juridică a Senatului a respins un proiect similar, depus tot de fosta şefă a liberalilor, şi care prevede că persoanele condamnate definitiv să nu poată candida la funcţia de preşedinte al României.
 
Expunerea de motive a celor două iniţiative este identică. Un prim argument al senatoarei PNL în favoarea demersului legislativ este decizia Curţii Constituţionale care interzice persoanelor condamnate penal să deţină calitatea de membri ai Guvernului.
 
„Ţara noastră este unul din puţinele state din Europa în care legislaţia nu cuprinde o restricţie clară în acest sens. De altfel, nu numai ţări de pe continentul european au restricţii legate de posibilitatea de a candida pentru orice tip de funcţie publică în urma unei condamnări definitive, ci şi state precum Canada, Israel, Australia etc. Lipsa de coerenţă legislativă în stabilirea unor criterii de integritate clare, obiective şi general valabile pentru ocuparea funcţiilor aparţinând celor trei puteri organizate în cadrul democraţiei constituţionale este evidentă, iar acest lucru poate aduce atingere principiului echilibrului puterilor în stat“, mai arată Gorghiu în expunerea de motive a iniţiativei legislative.
 
În ambele cazuri, Senatul este primă cameră sesizată, urmând ca forul decizional să fie Camera Deputaţilor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările