Băsescu: Avem nevoie de o nouă lege a Sănătăţii. Ce s-a întâmplat la Spitalul de Arşi e o confirmare

Preşedintele Traian Băsescu, declaraţii în direct

Preşedintele Traian Băsescu a vorbit, în prima zi de campanie electorală pentru alegerile europarlamentare,  despre subiectele care ar trebui incluse de partide în cadrul dezbaterilor.  De asemenea, el a făcut un apel la clasa politică, pe care a îndemnat-o să lucreze la o nouă lege a Sănătăţii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Principalele declaraţii ale preşedintelui: 

Nu o să am lucruri extrem de interesante, dar mi s-a părut important să trag un semnal de alarmă legat de desfăşurarea campaniei pentru alegerile în PE. Din păcate, în perioada preelectorală nu au părut a se prefigura nişte teme de interes pentru politicieni şi mass-media, aşa că aş vrea să vă prezint o listă de teme de care depinde viaţa noastră, plecând de la premisa că PE legiferează suprastatal.

E important să fim conştienţi de importanţa alegerilor pentru PE. Aş sugera câteva teme pentru dezbatere şi sunt gata ca, în decursul acestei campanii, să particip la discuţii pentru ca electoratul să înţeleagă miza alegerilor. Presa le declară fără miză prea mare, ceea ce e profund greşit.

Accesul României în spaţiul Schengen e primul subiect. Parlamentarii sunt extrem de importanţi în a face presiune pe statele membre, în a argumenta de ce România poate începe procesul de aderare, pornind de la premisa că intrarea în Schengen şi adoptarea monedei euro sunt elemente de integrare a ţării în UE. Ar fi nişte dezbateri extrem de importante.

O altă temă de interes naţional e modul cum, din PE, poate fi susţinut procesul de apropiere şi, ulterior, de integrare a R. Moldova în UE. E un obiectiv major pentru România. Aşa cum s-a convenit, aceste alegeri vor prefigura numele şefului CE. Dacă vor câştiga socialiştii va fi Martin Schulz, dacă vor câştiga popularii, va fi Jean-Claude Juncker.

E important de susţinut de ce Juncker şi nu Schulz, mai ales dacă privim lucrurile prin prisma ultimelor acţiuni ale socialiştilor. Pentru Schulz, anexarea Crimeei era un fapt împlinit. Grupul socialist a fost extrem de greu de convins să dea un vot care să creeze o perspectivă europeană pentru R.Moldova, în timp ce popularii şi liberalii au susţinut cu toată energia această perspectivă. Putem face o dezbatere pe această temă: ce e în avantajul României?

România face eforturi, de ani buni, ca problema integrării romilor să fie acceptată ca o problemă a UE, nu a României. Reacţiile statelor le vedeţi la tot pasul, ca şi cum România ar putea să le interzică romilor accesul liber la mişcare pe teritoriul UE.  E un alt subiect care, în opinia mea, ar putea fi un bun subiect de dezbatere în campanie. Europa a descoperit acum, cu ocazia tensiunilor din Ucraina, cât de vulnerabilă şi dependentă este de resursele energetice din Rusia.

Ne schimbăm dependenţa către SUA, către ţările din Golf sau dăm prioritate utilizării propriilor noastre resurse? Subiectul gazelor de şist poate fi dezbătut.

Un alt subiect este creşterea economică, reindustrializarea Europei. Cea mai mare parte a industriei UE este delocalizată în afara Europei. S-a dovedit, cu ocazia crizei, că nu putem asigura prosperitate şi locuri de muncă numai din servicii. Trebuie să declanşeze Europa o politică de reindustrializare pentru ca, odată cu acest lucru, să creeze masiv locuri de muncă sigure, nu numai în mari companii, dar şi pe orizontală.

Europa are un nivel de şomaj fără precedent. România stă mai bine, dar nu pe roze, cu 7,4 şomaj.  Sunt 106 milioane de euro destinaţi tinerilor. Ce proiecte putem crea pentru a utiliza bani europeni? Sunt convins că foarte mulţi tineri ar fi interesaţi.

E bine ca România să pună în garanţie, deci nu să piardă, un miliard de euro pentru a atrage de la BEI trei miliarde de euro pe care să-i folosească pentru IMM-uri? Un alt subiect: vrem o Comisie Europeană mai puternică sau mai slabă?  O CE mai puternică înseamnă cedarea de suveranitate către Bruxelles.

Vrea România o UE mai integrată, să ne îndreptăm către Statele Unite ale Europei sau vrea România să stăm cât mai departe de cedarea de suveranitate?  Ar fi extrem de important să ştim, din dezbaterile ocazionate de campanie, pe ce poziţie ne aşezăm ca urmare a dezbaterilor şi a concluziilor din campanie.

Utilizarea banilor europeni e un alt subiect important. Nu în ultimul rând, avem MCV-ul care va continua. Care e poziţia partidelor care participă la campanie?  Indiferent că sunt într-o familie politică sau alta, tragerea unor concluzii pe tema asta ar consolida poziţia României şi am vorbi toţi pe aceeaşi limbă.

Mai vrem sau nu un MCV? A ajuns justiţia la un grad de independenţă suficient? Trebuie să luăm în considerare tentativele de afectare a independenţei justiţiei?  Sunt gata să particip la dezbateri care să-i ajute pe români să înţeleagă importanţa dezbaterii temelor pe care le-am enunţat.  Nu aş vrea să stric acest subiect, trebuia să-l las ca unic subiect, însă aş face două menţiuni pe două chestiuni de actualitate.

Despre Acordul de la Geneva

Nu aş vrea să stric acest subiect, trebuia să-l las ca unic subiect, însă aş face două menţiuni pe două chestiuni de actualitate. Funcţionarea Acordului de la Geneva cu privire la Ucraina - l-am analizat cu atenţie şi punctul nostru de vedere este că nu a fost suficient de clar pentru a crea obligaţii celor care pot asigura revenirea la normalitate a Ucrainei.

Despre legea Sănătăţii

A doua observaţie aş face-o cu privire la incidentele din Sănătate. Ce am văzut azi legat de Spitalul de Arşi e o confirmare. România are nevoie urgent de o nouă lege a sănătăţii, care să-i trateze pe medici cu respectul cuvenit. Pe de altă parte, pacienţii să îşi primească drepturile de suport din partea statului în sistemul medical românesc. Fac un apel la cei responsabili să ia proiectul pe care am intenţionat cu Boc să-l punem în dezbatere publică. E actual şi e proiectul care poate scoate din mizerie personalul medical şi poate reduce riscurile la care sunt supuşi cei care ajung în spitalele din România.

Atunci s-au manifestat cu violenţă şi cu toată influenţa lor cei care trăiesc de pe urma corupţiei din sistemul românesc de sănătate şi au utilizat masele de manevră din Piaţa Universităţii. Proiectul poate fi reanalizat, rapid ajustat şi se poate trece la implementare lui. Într-un an, doi, trei o nouă lege poate fi integral implementată şi, în condiţiile în care se menţine resursa financiară, prestaţia către beneficiari va fi mult mai bună.

Despre finanţarea campaniilor electorale

Un ultim lucru legat de campania electorală: îi rog pe politicieni, rog partidele să aibă în vedere conţinutul Legii 78/2000. Această lege stabileşte sancţiuni grele, cu închisoare de la 1 la 5 ani, pentru cei care nu respectă regulile de finanţare a campaniilor electorale. Şi cred că la toate partidele, această lege trebuie citită. În mod deosebit, articolul 1 care include şi conducătorii de partide la nivel central, la nivel local şi descrie ce înseamnă corupţie în finanţarea campaniei.

În mod cert, instituţiile statului vor privi cu atenţie la corecta desfăşurare a campaniei, încercând să diminueze la maxim banii negri utilizaţi în campanie. Nu vreau să fiu diriginte, am făcut doar o sugestie care ar putea fi în interesul românilor. Dacă partidele nu se angajează în dezbateri, nu o să am ce să fac şi în timpul campaniei voi încerca să explic elemente pe care le ştiu foarte bine, temele de interes major pentru România şi efectele dacă nu ne facem treaba.

Despre posibile sancţiuni luate împotriva Rusiei

Cred că e o discuţie preliminară şi cred că UE va fi pregătită să dea un răspuns imediat ce CE termină analiza de impact în cazul în care se trece la etapa a treia. Primii cu care trebuie discutat sunt cei dependenţi în mod major de resursele energetice din Federaţia Rusă. Din punct de vedere energetic, România nu are o problemă majoră.

Despre modificarea legii administraţiei locale

În toate cele 20 de zile, plus cele trei în care a stat la Consiliul Legislativ, nu a existat nicio observaţie de la vreo instituţie. Această lege a făcut obiectul unor discuţii foarte serioase în rândul consilierilor.  Din ce să trăim, dacă nu avem spectacolul arestărilor? Un primar va delega responsabilitate în măsura în care are încredere în aparatul lui.  Eu, ca primar, am avut multe plângeri penale pe acte care vizau restituirea, fie de case, fie de terenuri şi toată răspunderea era a primarului.

Aveam teancuri de documente, trebuia să fii specialist în toate. Aveau grijă să îmi pună în spate toate documentele, dar primarii riscă să fie victime sigure dacă semnează acte fără un aparat perfect în ce priveşte semnătura pe care o dau. Eu am avut şansă, dar m-a costat foarte mult, m-au costat avocaţii. Ce funcţionar vedeţi, în faţa unui procuror, care îi spune că a semnat în fals, iar el să spună că i-a spus primarul? Legea nu s-a modificat, totuşi. Responsabil e primarul. Dacă delegă, transferă din responsabilitate, dar niciodată toată.  Nu e un lucru rău, nu îi va feri pe hoţi de procurori.

Despre terenul cumpărat de Ioana Băsescu

Vă asigur că Ioana a fost un cumpărător de bună-credinţă.

Despre solicitarea procurorului general în cazul lui Florin Popescu

Solicitarea procurorului general, în cazul lui Florin Popescu, e la Comisia juridică. Trebuie urmată procedura. Parlamentul nu votează arestarea parlamentarului. Problema este dacă obstrucţionează ancheta sau nu. Cred că Parlamentul nu trebuie să obstrucţioneze justiţia. Ce facem dacă se constată că nu a fost vinovat?

Despre vacanţa parlamentară

Cine transmite în direct dezbaterile de la Parlament? Soluţia cea mai bună este să te duci în comunităţi în campanie. Este o soluţie corectă.

Despre manifestul PNL

Criteriile de convergenţă sunt cinci, li se spune şi Criteriile de la Maastricht. Nu văd ce să schimbăm, cred că mai important ar fi ca, alături de cele cinci criterii care îţi permit intrarea în zona euro, s-ar trata şi Tratatul Fiscal.  Tratatul Fiscal a fost generat de insuficienţa Criteriilor de la Maastricht de a garanta că acea economie devine şi competitivă. Un element care ar trebui tratat la pachet ar fi şi respectarea Tratatului Fiscal, care vine la deficit structural maxim de 1% din PIB, ceea ce înseamnă o chemare către bugete excedentare, pentru ca statele să nu se mai împrumute, ci să genereze din resursă proprie aceşti bani.

De asta UE a intrat în criza creditelor, pentru că demagogi din multe state au oferit: pensii, salarii, ajutoare sociale mult mai mari decât genera în resursă economia şi atunci au împrumutat bani, iar asta pentru că nu a existat un acord care limita Tratatul Fiscal.
 

 

 

 

 

 






 



 

 













 

 











 

 






 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: