PNL găseşte o sinecură şi pentru Anca Boagiu. Fondul Naţional de Garantare, cimitirul elefanţilor pentru politicieni

PNL găseşte o
sinecură şi pentru Anca Boagiu. Fondul Naţional de Garantare, cimitirul elefanţilor pentru politicieni

Alexandru Nazare şi Anca Boagiu şi-au început colaborarea în urmă cu 16 ani. FOTO Mediafax / Bogdan Iordache

Anca Boagiu, fost ministru al Transporturilor, revine într-o funcţie publică, după ce a fost numită în conducerea unei instituţii subordonate ministrului Alexandru Nazare, om pe care aceasta l-a lansat în politica mare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Anca Boagiu, fost ministru al Transporturilor în Guvernul Boc şi fostă preşedintă a PNL Sector 2, a fost numită membră în Consiliul de Administraţie al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGC-IMM), instituţie care se ocupă de gestionarea programelor de subvenţionare ale întreprinderilor mici şi mijlocii, pentru fermieri, dar şi de garanţiile pentru programul „Prima casă”, arată Economedia, site care a prezentat prima oară numirea. Leafa lunară pentru prezenţa în acest consiliu este de 12.000 de lei, aceasta fiind suma brută.

Serviciu şi contraserviciu

Fondul are acţionar unic statul, numirile fiind făcute de ministrul Finanţelor. Actualul ministru al Finanţelor, Alexandru Nazare, a ajuns să fie promovat în politica mare exact de Anca Boagiu. În perioada în care Boagiu a fost ministru al Integrării (2005), Nazare i-a fost consilier. Ulterior, în perioada 2010-2012, cât a fost ministru al Transporturilor în Guvernul Boc, Nazare a fost numit secretar de stat la acest minister şi mâna dreaptă a Ancăi Boagiu. Nu în ultimul rând, numirea lui Nazare ca ministru al Transporturilor în Guvernul Ungureanu a avut loc prin sprijinul Ancăi Boagiu, la acea vreme unul dintre cei mai puternici oameni din PDL.

Cu excepţia faptului că numirea politică pare o reîntoarcere a sprijinului politic din trecut, Anca Boagiu este văzută în continuare bine în PNL, cu expertiză pe domeniul transporturilor şi care oricând poate prelua conducerea PNL Sector 2, organizaţie unde şefă e acum senatoarea Monica Anisie. Anca Boagiu a fost îndepărtată de la şefia PNL Sector 2, după ce Biroul Naţional a dizolvat organizaţia în iunie 2019, în urma rezultatelor de la europarlamentare. Boagiu nu cedase la acea vreme, în ciuda presiunilor conducerii partidului pentru depunerea mandatului său.

De altfel, nu a fost singurul moment în care actuala conducere s-a poziţionat împotriva fostului ministru al Transporturilor. În 2017, deşi înţelegerea din PNL, şi cea cu PSD şi ALDE, era ca la împărţirea sinecurilor din diferite instituţii Anca Boagiu să fie numită pe o funcţie la Curtea de Conturi, aceasta a fost singura reprezentantă a liberalilor care nu a mai ajuns pe post. În schimb, negocierile au mers bine pentru lideri ca Eugen Nicolăescu, Teodor Atanasiu sau Sulfina Barbu, ajunşi pe funcţii de conducere la Banca Naţională a României, ANRE şi CNSAS.

Cimitirul elefanţilor pentru politicieni

La FNGC-IMM sunt „parcaţi” mai mulţi politicieni cu state vechi: Radu Stroe, Ion Ariton şi Ovidiu Silaghi. Fiecare dintre aceştia a avut fie probleme cu legea, fie a fost în mijlocul unor scandaluri. Radu Stroe şi-a dat demisia din demnitatea de ministru după accidentul aviatic din Munţii Apuseni (ianuarie 2014), în urma căruia au murit pilotul Adrian Iovan şi studenta la medicină Aurelia Ion. „Îmi pare rău că s-a întâmplat în timpul mandatului meu tragedia”, declara Radu Stroe cu două zile înainte de a-şi da demisia de la şefia Internelor.

Trecut prin UNPR şi PSD după plecarea din PNL, Radu Stroe nu a mai prins un mandat de parlamentar în 2016. A fost însă recuperat de PSD şi Tăriceanu. Deşi pensionar cu acte în regulă, PSD şi ALDE l-au numit din 2018 pe Stroe membru în Consiliul de Administraţie al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi consilier al preşedintelui Curţii de Conturi a României. Pentru cele două funcţii, Stroe a încasat lunar 15.200 de lei, acesta fiind venitul net, nu brut.

Ion Ariton, fost ministru al Economiei în Guvernul Boc, este un alt politician care şi-a găsit locul la FNGC-IMM, după ce nu a mai prins Parlamentul. Ariton a fost trimis în judecată în Dosarul „Gala Bute”, fiind acuzat de procurori de luare de mită şi abuz în serviciu pentru perioada în care a fost ministru. În martie 2017 a fost achitat de Curtea Supremă. După ce a trecut pentru un timp scurt în ALDE, Ion Ariton s-a orientat spre PMP, formaţiunea care l-a susţinut pentru Fondul Naţional de Garantare, odată cu preluarea puterii de către Guvernul Orban.

Un alt politician cunoscut de la FNGC-IMM este Ovidiu Silaghi, fost ministru liberal al Transporturilor în Guvernul Ponta, ajuns acolo cu susţinerea ALDE, în urma ratării intrării în Parlament în 2016. Nici Silaghi nu a avut o viaţă politică liniştită. După o urmărire penală de aproape 5 ani, între 2013 şi 2018, DNA a închis dosarul de trafic de influenţă al fostului ministru al Transporturilor. Clasarea s-a făcut pe motiv că „fapta nu există”. Silaghi era acuzat că ar fi primit şpagă 200.000 de euro de la un om de afaceri pentru rezilierea unui contract.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările