OUG privind suspendarea angajărilor la stat, pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern. Ce prevede ordonanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Guvernul Ciucă, sprijinit de Coaliţie, face primul pas pentru strânsul curelei FOTO Inquam Photos
Guvernul Ciucă, sprijinit de Coaliţie, face primul pas pentru strânsul curelei FOTO Inquam Photos

Pe ordinea de zi a şedinţei de Guvernul este şi Ordonanţa de Urgenţă privind suspendarea angajărilor la stat în perioada 1 iulie - 31 decembrie 2022. Cu toate acestea, toate concursurile care vor fi lansate până pe 30 iunie, ora 23.59, vor putea fi desfăşurate.

„„În perioada cuprinsă între data de 1 iulie 2022 şi data de 31 decembrie 2022, se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante”, se arată în proiectul de OUG.

Pe de altă parte, actul normativ prevede că: „Pentru posturile pentru care au fost demarate procedurile de organizare a concursurilor anterior datei de 1 iulie 2022, se continuă procedurile de ocupare a acestora, conform prevederilor în vigoare la acea dată”

În document  Executivul aminteşte că situaţia economică e grea şi că dinamica în mediul public a fost angajarea constantă de personal. Guvernul aminteşte că din decembrie 2019 până în aprilie 2022 a crescut numărul de posturi ocupate cu 27.554. „Adevărul” a arătat cum din septembrie 2021 până acum a crescut cu peste 36.000. 

„(...) Pentru asigurarea sursei de finanţare a măsurilor adoptate de Guvern, pentru sprijinul mediului economic şi protecţiei categoriilor vulnerabile cu respectarea angajamentelor asumate în ce priveşte încadrarea în ţinta de deficit, este necesară diminuarea unor cheltuieli de funcţionare ale instituţiilor şi autorităţilor publice. În această categorie se regăsesc cheltuielile de personal care în anul 2022 reprezintă 22% din totalul cheltuielilor bugetului general consolidat”, mai arată Guvernul.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite