PSD a reuşit să acapareze pe rând Curtea Constituţională, Inspecţia Judiciară şi Consiliul Superior al Magistraturii. Secţia de Investigare a Magistraţilor, o creaţie a comisiei Iordache din Parlament, funcţionează exact în maniera şi scopul pentru care a fost gândită: să facă dosare penale magistraţilor pe care coaliţia de guvernare îi găseşte incomozi şi să se răzbune pe cei care i-au trimis în spatele gratiilor.

Curtea Constiuţională a dat o serie de hotărâri controversate, uneori în contradicţie cu propria jurisprudenţă şi ignorând complet recomandările Comisiei de la Veneţia. Deciziile judecătorilor constituţionali au deschis calea abuzurilor actuale şi transformării actului de justiţie dintr-unul care să funcţioneze în slujba cetăţeanului într-un simulacru menit să îi scape pe infractori de problemele penale, chiar dacă s-au lăsat cu condamnări definitive.

Inspecţia Judiciară începe să investigheze procurorii care gestionează dosare ale reprezentanţilor coaliţiei PSD-ALDE, imediat după ce acestea sunt anunţate. Nici nu se mai ascund, să încerce ca măcar să păstreze aparenţele, totul se face la vedere, cu pistoalele pe masă. În fruntea CSM s-a cocoţat o doamnă care ieri îl ataca pe preşedintele Iohannis că ar submina autoritatea instituţiei. Nu actuala coaliţie de guvernare, cu toate modificările aduse în Parlament sistemului judiciar, nu ministrul Tudorel Toader cu ordonanţele sale de urgenţă şi declaraţiile cum că avizele CSM oricum nu îl interesează, preşedintele e cel care ar submina autoritatea Consiliului, fiindcă doreşte să declanşeze referendumul pe justiţie.

Secţia de Investigare a Magistraţilor pare să aibă doar două preocupări stringente: să folosească toate pârghiile posibile pentru a o hărţui pe Laura Codruţa Kovesi şi să preia dosarele lui Liviu Dragnea de la DNA, să le tragă pe linie moartă, să fie bine, ca să nu fie rău. Procurorul-şef al Secţiei Speciale minte public, cum că instituţia ar fi lăudată de Comisia de la Veneţia, când de fapt experţii Comisiei, alături de cei din GRECO şi cei care au întocmit raportul MCV, toţi critică înfiinţarea Secţiei.

Aici am ajuns după 2 ani de guvernare PSD-ALDE: o justiţie după chipul şi asemănarea lor. Dorinţa lui Liviu Dragnea de a subjuga puterea juridică e de înţeles, PSD nu mai funcţionează ca un partid politic ci ca un grup infracţional organizat. Însă faptul că a găsit atâţia magistraţi care să îi facă jocurile e o ruşine pentru magistratură. În fond vorbim de nişte oameni care încasează salarii la care muritorul de rând nici nu visează, beneficiază de pensii speciale uriaşe şi condiţii speciale de pensionare. Toate acestea au scopul de a asigura independenţa justiţiei şi de a-i feri pe magistraţi de tentaţii, dar se pare că nu sunt suficiente pentru unii.

Marea provocare a actualei opoziţii, dacă va prelua puterea, e să îi scoată de guler pe aceşti indivizi afară din magistratură şi să le anuleze pensiile speciale, fără a călca în picioare statul de drept, atât cât a mai rămas din el. În momentul în care au ales să servească interesele penalilor şi nu ale cetăţeanului, ei şi-au pierdut autoritatea morală de magistraţi ai statului român şi s-au transformat în avocaţi ai infractorilor.

Singura nedreptate mai mare decât toate cele pe care le vedem în aceste zile ar fi ca judecătorii şi procurorii care au pus umărul la dezmembrarea statului de drept să îşi vadă de carieră după plecarea PSD de la putere, iar apoi să îşi trăiască liniştiţi bătrâneţea, beneficiind de o pensie astronomică plătită de contribuabilul român, cel pe care l-a trădat. Să le plătească pensia borfaşii pe care i-au scăpat de puşcărie!

România a ratat şansa unei lustraţii după căderea comunismului, nu e cazul să o facă din nou. Lustrarea magistraţilor pesedişti e o obligaţie morală pentru opoziţie.