Orban: O să merg la reuniunea Biroului Executiv ca să cer demisia lui Cîţu şi oprirea discuţiilor cu PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ludovic Orban la Congresul PNL FOTO Captură video
Ludovic Orban la Congresul PNL FOTO Captură video

Fostul preşedinte liberal Ludovic Orban a declarat în cadrul unei emisiuni la Realitatea că îi va cere demisia actualului preşedinte al PNL, Florin Cîţu, în Biroul Executiv al PNL. Fostului lider de partid este sigur că liberalii vor să îl dea afară din partid, însă „Iohannis nu le-a dat voie” până acum, ca să nu fie „victimizat”.

„Potrivit liberalului, în urma declaraţiilor făcute la adresa noi conduceri a PNL, liberalii „au trimis la 23:36 convocarea Biroului Executiv şi mie mi-au trimis mesaj să mă prezint obligatoriu pentru că vor discuta în baza articolului 32 declaraţiile mele lansate la adresa PNL. A fost o decizie luată de grupul din jurul lui Cîţu, probabil Alina Gorghiu, Bode, Rareş Bogdan, care au luat decizia să convoace Biroul Executiv vineri ca să mă dea afară pe mine. Acum ei ştiu foarte bine că pentru a da afară un fost preşedinte al partidului, e nevoie de o decizie a Consiliului Naţional”, a declarat Ludovic Orban, miercuri seară, la Realiatea. 

Întrebat dacă aşteaptă să îl dea afară, liberalul a spus: „o să merg la reuniunea Biroului executiv ca să cer demisia lui Cîţu şi să cer oprirea discuţiilor cu PSD, după care dacă ei continuă să bată palma cu PSD, în mod evident, nu mai am ce să caut cu ei”. 

Întrebat dacă liberalii pregătesc terenul să îl dea afara, Ludovic Orban a răspuns: „cu siguranţă”. 

„Eu cred că nu le-a dat voie Iohannis până acum să mă dea afară ca să nu mă victimizeze”, a mai completat fostul şef al liberalilor. 

„Eu m-am dezafiliat, în semn de protest tocmai pentru deschiderea negocierilor cu PSD. Am spus că nu îmi dau demisia. Am trei condiţii. Refacerea coaliţiei de centru dreapta, să se întoarcă cu faţa către popor şi Cîţu să plece acasă”, a mai explicat liberalul. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite