MAE a anunţat o execuţie bugetară de 96%, după ce premierul a transmis că încă aşteaptă ca toţi miniştrii să prezinte rapoartele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministerul de Externe Romania
Ministerul de Externe Romania

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, luni, la solicitarea premierului, că încheie primele două trimestre ale anului 2021 cu o execuţie bugetară de 96% din totalul fondurilor aprobate. Premierul a cerut, din nou, miniştrilor să prezinte public execuţia bugetară.

”Ministerul Afacerilor Externe încheie primele două trimestre ale anului 2021 cu o execuţie bugetară de 96% din totalul fondurilor aprobate. Din bugetul MAE pentru Centrală şi Serviciul Exterior, în cuantum de 522.722 mii lei, au fost efectuate, până la data de 30 iunie 2021, plăţi în valoare de 504.066 mii lei”, a transmis, luni, MAE.

Sursa citată a precizat că bugetul instituţiei este dimensionat pentru a îndeplini angajamentele asumate în plan extern, pentru a contribui la promovarea şi apărarea obiectivelor şi intereselor naţionale şi pentru a deservi eficient interesele cetăţenilor români din afara ţării.

”Dimensiunea financiară a activităţii Ministerului Afacerilor Externe este organizată având la bază criterii de performanţă bazate pe principii de eficienţă, urmărind în mod structurat priorităţile MAE din Programul de Guvernare”, a mai transmis MAE.

Ministerul prezintă, pe site-ul propriu, situaţia detaliată a execuţiei bugetare.

Premierul Florin Cîţu a anunţat, luni, că a făcut o primă variantă a rectificării bugetare şi curând va transmite documentul către liderii coaliţiei de guvernare.

El a cerut, din nou, miniştrilor să prezinte public execuţia bugetară.

”Încă aştept ca TOŢI miniştrii să prezinte execuţia bugetară pentru primul semestru”, a mai transmis premierul.

Citeşte şi Cîţu, despre rectificarea bugetară: Încă aştept ca toţi miniştrii să prezinte execuţia bugetară pentru primul semestru 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite