Mara Mareş solicită introducerea Bacalaureatului Internaţional: Cred sincer că este timpul să facem şi noi acest pas către viitor

Mara Mareş solicită introducerea Bacalaureatului Internaţional: Cred sincer că este timpul să facem şi noi acest pas către viitor

Mara Mareş. FOTO Eduard Enea

Deputata Mara Mareş, candidat pe lista de Bucureşti pentru Parlament, susţine că România ar trebui să introducă Bacalaureatul Internaţional, un sistem deja integrat în peste o sută de state care pune accentul pe performanţă şi preocupările elevilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Cum ar fi ca şcolile publice şi private să predea după modelul Bacalaureatului Internaţional? Cum ar fi ca materiile să fie predate şi în limba engleză? Cum ar fi să ştim că ceea ce învăţăm la şcoală ne poate fi la fel de folositor şi în România, dar şi în SUA sau în Singapore? Cum ar fi să avem şi noi contact, în şcoală, cu atitudinea şi cu stilul elevilor şi profesorilor care predau în statele dezvoltate? Ne-ar mai trebui să plecăm din ţară, dacă am avea aici ceea ce au ei acolo? Dar, mai ales... cum ar arăta România după ce 10 promoţii consecutive de absolvenţi ai acestui program ar intra în afaceri, în mediul academic, în politică şi în administraţie, având dorinţa şi capacitatea de a transforma ireversibil modul în care această ţară funcţionează?
Ştiu că unii politicienii refuză să gândească pe termen lung. Pentru că nu se generează emoţie, nu se fac valuri. Acesta este adevărul, şi nu are rost să îl negăm”, a scris Mara Mareş pe contul ei de Facebook. 
 
Candidata la Camera Deputaţilor vorbeşte chiar de transformare din temelii a sistemului de educaţie. „Însă eu nu vorbesc aici de o reformă, despre un hei-rup. Nu. Eu vorbesc aici despre TRANSFORMARE. Despre ideea de a transforma învăţământul românesc dintr-unul vechi, deseori inutil şi obositor într-unul care priveşte către viitor, creativ, intuitiv, critic, în care elevul este partener al profesorului. Sistemul Bacalaureatului Internaţional răspunde bine acestor întrebări şi cerinţe, şi beneficiile sale sunt demonstrate de faptul că a fost adoptat şi integrat în sistemele educaţionale a peste 100 de state. Cred sincer că este timpul să facem şi noi acest pas către viitor. Este timpul să introducem un cadru legal care să facă posibilă adoptarea acestui model de către şcolile publice din România. Un cadru în care nimeni nu obligă pe nimeni la nimic, însă care va crea posibilitatea de a evolua, şcolilor care vor să evolueze”, completează Mara Mareş. 
 
Reprezentanta PNL susţine că ar trebui să fie permisă şi finanţarea de către entităţi private. „O lege care nu va costa pe nimeni nimic, însă va stabili un mecanism de finanţare în care şcolile vor putea solicita suport financiar de la autorităţle locale şi de la entităţi private - la fel, nimeni nu bagă mâna în buzunarul nimănui, dar dacă vor exista autorităţi locale sau persoane private care vor să finanţeze acest program, atunci hai să nu-i împiedicăm. Hai să-i încurajăm. Hai să privim odată către elev. Să scăpăm pentru o clipă de dezbaterile cu caracter sindicalist. Să vedem elevul ca pe un beneficiar real, şi în jurul nevoilor şi aspiraţiilor lui să comstruim şi cariera didactică, şi să-i ocrotim şi pe profesori. Hai să ieşim din zona conflictului elev - profesor. Hai să fim normali. În faţa acestui proiect va fi foarte multă rezistenţă la schimbare. Ştiu asta deoarece nu este prima dată când propun această temă şi vin cu acest proiect. Pentru susţinerea acestui proiect voi avea nevoie de foarte, foarte mult sprijin. De la fiecare dintre voi. Sprijin mult şi pe termen lung”, a conchis Mara Mareş.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările