Maia Sandu: „Vrem să cumpăram gaze din România. Republica Moldova are nevoie de soluţii”

Maia Sandu: „Vrem să cumpăram gaze din România. Republica Moldova are nevoie de soluţii”

Maia Sandu FOTO: Profimedia

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat, în cadrul conferinţei de presă de la Palatul Victoria, că statul său doreşte să cumpere gaze din România cât mai curând posibil.

Ştiri pe aceeaşi temă

Maia Sandu a salutat sprijinul oferit de România şi şi-a arătat convingerea faţă de intensificarea dialogului dintre instituţiile celor două state.

„Mă bucur să revin la  Bucureşti pentru a exprima recunoştinţa pentru sprijinul pe care România ni-l oferă în ultimii ani. Apreciez consolidarea relaţiilor dintre instituţiile noastre. În februarie, Guvernele au avut o şedinţă comună, au pus bazele proiectelor bilaterale. Cooperarea între comisiile parlamentare este una foarte bună, sunt convinsă că dialogul dintre instituţiile noastre se va intensifica, pe măsură ce Republica Moldova va avansa pe calea aderării la UE” , a declarat Maia Sandu, în cadrul conferinţei de presă.

Moldova este a doua cea mai afectată ţară de război, după Ucraina. Efectele izbucnirii conflictului se observă în creşterea inflaţiei şi în securitatea energetică a statului. Pe această cale, Maia Sandu a precizat că Republica Moldova doreşte să cumpere gaz românesc, cât mai repede posibil pentru a se asigura că populaţia va trece cu bine de această iarnă. 

„Integrarea europeană va însemna consolidarea unei societăţi ghidate de supremaţia legii şi respectarea drepturilor tuturor oamenilor, aderarea la cea mai bogată şi prosperă piaţă, investiţii şi noi oportunităţi pentru cetăţenii noştri. Sprijinul României e cu atât mai preţios, vine când îl aşteptăm cel mai mult. Războiul împotriva Ucrainei a aruncat regiunea noastră în incertitudine. Moldova este, după Ucraina, ţara cea mai afectată de război. Inflaţia record afectează capacitatea de cumpărare a cetăţenilor şi pune presiune pe producătorii noştri, mulţi dintre care au pierdut şi pieţele de desfacere din Est. Suntem loviţi de secetă, ce pune în pericol munca agricultorilor” , a continuat Maia Sandu. 

„Primim sprijin ţintit pentru problemele cu care ne confruntăm, situaţia ne cere să acţionăm şi să căutăm soluţii alternative pentru a asigura stabilitatea ţării şi a trece cu bine peste iarnă. Moldova are nevoie de soluţii pentru securitate energetică acum. Vrem să cumpărăm gaze din România şi este nevoie ca acest lucru să fie posibil curând. Este critic pentru a ne asigura că oamenii noştri nu vor îngheţa la iarnă şi a menţine stabilitatea socială în ţară. Suntem o ţară mică, vulnerabilizată de război, iar cetăţenii noştri plătesc cel mai mare preţ, raportat la venit, pentru energie din toată Europa. Pentru gaz plătim un preţ dublu faţă de consumatorii din România” , a precizat preşedintele Republicii Moldova. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările