Legea CNA, schimbată pentru ca fosta şefă să revină la cârma instituţiei. Ce lefuri au membrii Consiliului

Legea CNA, schimbată pentru
ca fosta şefă să revină la cârma instituţiei. Ce lefuri au membrii Consiliului

Coaliţia pregăteşte terenul pentru revenirea Monicăi Gubernat şefia CNA, după două dintre partide, PNL şi UDMR, au votat pentru demiterea acesteia FOTO Mediafax

Majoritatea PSD-PNL-UDMR a adoptat marţi, în Camera Deputaţilor, în calitate de prim for, o modificare a Legii CNA prin care ar urma să fie permisă revenirea în funcţia de preşedinte al instituţiei a persoanei care a fost demisă din această poziţie, cum este cazul Monicăi Gubernat, dată jos în primăvară de PNL şi USR.

Ştiri pe aceeaşi temă

Prin modificarea legislativă pregătită de noua Putere ar fi înlăturată interdicţia ca pe restul de mandat de preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului să fie aleasă tot persoana demisă, în condiţiile în care în fruntea instituţiei puteau ajunge oricare dintre ceilalţi zece membri, dacă reuşeau să obţină sprijin de 50% plus unu la vot. Demiterea Monicăi Gubernat a avut loc după ce în plenul comun al Parlamentului a fost respins raportul de activitate al instituţiei. „Respingerea de către Parlament a raportului anual de activitate atrage, de drept, demiterea din funcţie a preşedintelui Consiliului”, prevedea Legea CNA.

Lefurile de la CNA

Deşi după completarea componenţei CNA membrii au votat în unanimitate varianta Cristina Pocora la şefia instituţiei, pasul final nu a mai avut loc. Mai precis, Parlamentul nu a avut să valideze în luna iunie alegerea Cristinei Pocora în funcţia de preşedinte, ceea ce înseamnă că locul este încă vacant. Tot ce rămâne de bifat este decizia politică privind noul preşedinte. Potrivit unor surse politice, PSD o sprijină pe Monica Gubernat pentru revenirea la conducerea instituţiei, iar PNL şi UDMR au fost de acord, ceea ce a dus şi la schimbarea legii, prin amendamente depuse de aleşii social-democraţi. Potrivit informaţiilor din rândul PSD, până la finalul sesiunii proiectul de lege va trece de Senat şi va avea loc şi validarea noii şefe a CNA.

În ceea ce priveşte banii primiţi de un membru al CNA, acesta încasează aproximativ 9.000 de lei lunar. Pe de altă parte, preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului are rang de ministru şi un salariu pe măsură, adică încasează lunar în mână circa 13.000 de lei.

Instituţie blocată timp de trei luni

În prima parte a anului, CNA a fost blocat timp de aproape trei luni pentru că expiraseră mandatele a 4 din cei 11 membri ai instituţiei, iar pentru ţinerea şedinţelor era necesar un număr minim de 8 membri. În luna mai, Parlamentul a votat şi validat patru noi membri pentru Consiliul Naţional al Audiovizualului: Dorina Rusu, Valentin Jucan, Ionel Palăr şi Mircea Toma. Propunerile au venit din partea Administraţiei Prezidenţiale, a Guvernului şi a Parlamentului (PNL şi USR). Numele controversat cu prilejul noilor numiri a fost Ionel Palăr, fost deputat de Bacău, a cărui activitate nu a avut absolut nimic de-a face cu zona media, singurul motiv al impunerii acestuia la CNA fiind faptul că partidul trebuia să-i găsească o funcţie, după cum au precziat surse din conducerea PNL pentru „Adevărul”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările