Iohannis: Serviciile medicale trebuie asigurate de stat, toate, dar cred că este corect ca şi sistemul privat să intre în colaborare cu sistemul de stat

Iohannis: Serviciile medicale trebuie asigurate de stat, toate, dar cred că este corect ca şi sistemul privat să intre în colaborare cu sistemul de stat

Preşedintele Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis susţine accesul unităţilor medicale private la programele naţionale de sănătate, arătând că atât medicii buni din spitalele publice, cât şi cei din mediul privat trebuie să participe la aceste programe „în beneficiul pacientului“.

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, luni seară, că statul trebuie să asigure toate tipurile de servicii medicale, dar că autorităţile trebuie să „deschidă calea“ astfel încât şi medicii din mediul privat să poată lucra „în beneficiul pacientului“.
 
„Serviciile medicale trebuie asigurate de stat, toate, dar în România avem şi un sistem privat care funcţionează la parametri buni şi fiindcă avem acest sistem privat care funcţionează la parametri buni eu cred că este corect ca şi sistemul privat să intre în colaborare cu sistemul de stat şi împreună să realizeze servicii medicale în beneficiul populaţiei. Am văzut acea abordare PSD-istă, mi se pare cel puţin ciudată, din moment ce avem medici foarte buni la stat şi medici foarte buni la privat, eu cred că trebuie să avem înţelepciunea să deschidem calea şi unora şi celorlalţi către pacient, în beneficiul pacientului“, a afirmat preşedintele Klaus Iohannis. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: