Iohannis, semnal pentru coaliţie înainte de finalizarea măsurilor fiscale

Iohannis, semnal pentru coaliţie înainte de finalizarea măsurilor fiscale

FOTO: Mediafax & Inquam Photos

Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit, miercuri, de la Madrid, unde se desfăşoară Summitul NATO, despre pachetul economic pe care coaliţia ar trebui să îl adopte de la 1 iulie, în contextul în care marile formaţiuni nu se pot pune de acord în privinţa măsurilor de modificare a Codului Fiscal.

Ştiri pe aceeaşi temă

Şeful statului a transmis că susţine abordarea Guvernului, care, prin vocea premierului Nicolae Ciucă, propune păstrarea cotei unice, impozitarea mai drastică a jocurilor de noroc şi renunţarea la anumite excepţii fiscale. În acelaşi timp, preşedintele i-a mustrat voalat pe social-democraţi, precizând că nu susţine ieşirile populiste.     

„Din partea mea există susţinere pentru cota unică, pentru Guvern, care poate să calculeze până unde se poate întinde cu subvenţii şi cu sprijinul pentru cetăţenii vulnerabili când vine vorba de energie. Nu am sprijin pentru ieşiri populiste şi afirmaţii de televizor, cum că se va face totul să fie extraordinar de bine, trăim vremuri grele, situaţia nu se va ameliora peste noapte. Abordarea Guvernului, sobră şi bazată pe calcule concrete, va avea susţinerea mea”, a declarat Klaus Iohannis, întrebat despre măsurile economice anunţate de cele două mari partide de la Putere. Preşedintele României a precizat că propunerile Guvernului sunt „de bun-simţ”.

Ministrul Finanţelor, răspuns pentru şeful statului

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, i-a răspuns, miercuri, preşedintelui Klaus Iohannis, precizând că, la fiecare criză, ţara s-a dat la o parte şi a amânat modificările majore.

„Trebuie să înţelegem un lucru, noi avem o reformă de făcut în PNRR, asta este singura referire pe care o fac astăzi la regimul fiscal. La fiecare criză, această ţară s-a dat la o parte şi a spus «amânăm să facem ceva pentru că e criză». De 30 de ani e în crize de genul acesta. Reformele pe PNRR nu se amână. Ca această ajustare, echilibrare, să intre, trebuie totuşi o perioadă de tranziţie, pentru ca mediul de afaceri şi cetăţenii să înţeleagă sau să vadă cum vor funcţiona noile mecanisme. Trebuie să luăm aceste decizii acum, pentru ca ele să fie valabile de la 1 ianuarie”, a spus ministrul Finanţelor, referitor la măsurile de modificare a Codului Fiscal pe care coaliţia trebuie să le prezinte. Câciu a subliniat că decizia finală se va lua în coaliţie, iar ordonanţa care reglementează noile măsuri va intra în Guvern, cel mai probabil, săptămâna viitoare. 

Măsurile fiscale divizează coaliţia

Coaliţia de guvernare a promis că va veni, până la 1 iulie, cu modificări ale Codului Fiscal. De aceea, preşedinţii partidelor aflate la guvernare au avut, luni, şedinţe cu liderii formaţiunilor pe care le reprezintă, unde au fost stabilite măsurile pe care le vor propune mai departe. În timp ce măsurile social-democraţilor vizează eliminarea unor excepţii fiscale, suprataxarea pensiilor speciale şi oferirea unor deduceri pentru persoanele care au un salariu de până în 4.500 de lei, liberalii vor creşterea impozitului pentru jocurile de noroc, majorarea TVA-ului pentru băuturile carbogazoase pe bază de zahăr şi ţin cu dinţii de păstrarea cotei unice de impozitare. Social-democraţii avansează şi necesitatea trecerii la o impozitare progresivă şi o eventuală suprataxare a marilor companii.

 

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările