Iohannis a fost amendat cu 5.000 de lei,  după ce a acuzat PSD că vinde Ardealul ungurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a fost amendat cu 5.000 de lei de CNCD, după ce, în luna aprilie, a acuzat PSD că vrea să vândă Ardealul ungurilor. ”Jó napot, Ciolacu! (Bună ziua, Ciolacu!) Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta, Viktor Orban, în schimbul acestei înţelegeri?”, a fost acuzaţia lansată de şeful statului la adresa PSD.

Ce a spus Iohannis

 „Jó napot kívánok, PSD! (Vă doresc o zi bună, PSD).Este incredibil, dragi români, ce se întâmplă în Parlamentul României. PSD a ajutat UDMR să treacă prin Camera Deputaţilor o lege prin care dă autonomie largă Ţinutului Secuiesc. Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD! Este incredibil ce înţelegeri se fac în Parlamentul României! În timp ce noi, eu, guvernul, celelalte autorităţi ne luptăm pentru vieţile românilor, ne luptăm ca să scăpăm de această pandemie, PSD, marele PSD, se luptă în birourile secrete din Parlament, ca sa dea Ardealul Ungurilor. Jó napot, Ciolacu! (Bună ziua, Ciolacu) Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta, Viktor Orban, în schimbul acestei înţelegeri? Vedeţi, dragi români, asta înseamnă o majoritate toxică, majoritatea toxică pesedistă. De aceea, dragii mei, se înţelege acum poate mai bine de ce am vrut alegeri anticipate. Eu nu mai vreau ca problemele importante ale naţiunii să fie hotărâte de PSD. Eu nu mai vreau ca această majoritate toxică pesedistă să hotărască împotriva României şi împotriva românilor. Este inadmisibil aşa ceva şi, până când sunt eu Preşedintele României, o astfel de lege nu va exista. Vă mulţumesc!” . 

PSD a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) cu privire la declaraţiile lui Klaus Iohannis, în care acuză partidul că, în complicitate cu Viktor Orban, a “vrut să dea Ardealul ungurilor”. Partidul condus de Marcel Ciolacu susţine că incită la “ură, dezbinare şi conflicte interetnice”. Social-democraţii atrag atenţia că afirmaţiile preşedintelui sunt în contradicţie cu ce spunea în 2014, când cataloga astfel de afirmaţii, ca fiind “cretinisme”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite