Guvernul Orban este „condamnat“ prin decizia CCR să mărească pensiile cu 40% de la 1 septembrie

Am avut o situaţie similară în 2010. Regimul Băsescu-Boc a decis atunci, pentru că România nu mai era finanţabilă, să reducă salariile cu 25% şi pensiile cu 15%. CCR s-a opus reducerii pensiilor, prin decizia nr. 872, din 25 iunie 2010. Aceeaşi decizie este valabilă şi astăzi, mărirea pensiilor prin lege cu 40% este un drept câştigat, iar faptul că nu a intrat încă în plată nu este relevant pentru aplicarea legii de la 1 septembrie.

Că această mărire va conduce, probabil, la colapsul financiar al bugetului de stat, nu este argument juridic. Decizia CCR „se respectă, nu se comentează”! (Valer Dorneanu, preşedintele CCR).

N-am învăţat nimic din cele întâmplate în 2009-2010

În 2009, ca şi acum, aveam în faţă alegeri la sfârşit de an. Nu s-au luat măsuri de diminuare a cheltuielilor de funcţionare a statului. S-au amânat până după alegeri. Ca şi acum. Numai că era prea târziu. În 2010 România devenise deja „JUNK”, era nefinantabilă, primeam împrumuturi doar pe termen scurt, câteva luni, şi la nişte costuri înrobitoare, 8-9 %. Acum ne îndreptăm spre acelaşi scenariu. În 2010 guvernul Boc a decis diminuarea salariilor bugetare cu 25%, fapt acceptat la CCR, şi reducerea pensiilor cu 15%, reducere respinsă de CCR.

Şi episodul alegerilor anticipate poate fi citit în această cheie. Ca să ia măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare, de care era conştient, guvernul Orban trebuia sa treacă mai întâi de alegerile parlamentare. Ca să nu piardă voturi. Calcul greşit, pentru că decizia alegerilor anticipate era la majoritatea parlamentară, care nu este a PNL. Si iată cum interesele electorale au învins interesele naţionale. Cu ce consecinţe, vom vedea.

Iată argumentaţia din decizia nr. 872, din 25 iunie 2010

„Curtea constată că dreptul la pensie este un drept preconstituit încă din perioada activă a vieţii individului, acesta fiind obligat prin lege să contribuie la bugetul asigurărilor sociale de stat procentual raportat la nivelul venitului realizat. Corelativ, se naşte obligaţia statului ca în perioada pasivă a vieţii individului să îi plătească o pensie al cărei cuantum să fie guvernat de principiul contributivităţii, cele două obligaţii fiind intrinsec şi indisolubil legate”.

„Cuantumul pensiei, stabilit potrivit principiului contributivităţii, se constituie într-un drept câştigat, astfel încât diminuarea acesteia nu poate fi acceptată nici măcar cu caracter temporar. Prin sumele plătite sub forma contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale, persoana în cauză practic şi-a câştigat dreptul de a primi o pensie în cuantumul rezultat prin aplicarea principiului contributivităţii; astfel, contributivitatea ca principiu este de esenţa dreptului la pensie, iar derogările, chiar şi temporare, referitoare la obligaţia statului de a plăti cuantumul pensiei, rezultat în urma aplicării acestui principiu, afectează substanţa dreptului la pensie”.

„Aceasta nu înseamnă că legea nu poate în viitor să reaşeze sistemul de calcul al pensiilor, bazându-se, însă, tot pe principiul contributivităţii, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la negarea evoluţiei în reglementarea juridică a acestui domeniu”.

Şi reglementările europene spun acelaşi lucru.

Aceste drepturi sunt, conform Protocolului Adiţional nr.1 la CEDO, speranţe legitime ale titularilor, adică bunuri asupra cărora titularii au un drept de proprietate. O reducere de la 40% la 10% a creşterii pensiilor înseamnă o expropriere, interzisă şi de Constituţie, şi de CEDO.

Guvernul nu are încotro: trebuie să majoreze pensiile de la 1 septembrie cu 40%. Altfel, nu respectă o decizie a CCR care, nu-i aşa, se respectă nu se comentează!.

Guvernul Orban se preface că nu ştie de această decizie a CCR

Când a prevăzut sumele necesare creşterii pensiilor în bugetul de stat pe 2020, guvernul a dat semne că ştie decizia CCR referitoare la pensii. După criza generată de pandemie, dă din colţ în colţ. Nu mai are bani să mărească pensiile cu 40%, ci doar cu 10%. Aşa a comunicat şi agenţiei S&P, şi aşa am scăpat de retrogradarea ratingului de ţară la categoria „JUNK”. Asta nu rezolvă existenţa banilor pentru mărirea pensiilor, despre care toţi specialiştii independenţi, mai nou şi guvernul, spun că este nesustenabilă. Creditorii, interni şi străini, ştiu foarte bine situaţia financiară a României şi procedează în consecinţă. Ca în 2010.

Unde a greşit guvernul?

N-a redus cheltuielile de funcţionare a statului. România nu are nevoie de 1,3 milioane de bugetari, dintre care, cum recunoştea până şi Orlando Teodorovici, 20% taie frunze la câini. Nu sunt utili funcţionării statului român. Există instituţii care se calcă pe picioare una pe alta, li se suprapun competenţele şi activităţile. Guvernul Orban nu vede, stă cu ochii pe alegeri.

Cum era cu un singur venit de la stat, pensie sau salariu? S-a pus în practică? Nu! Dar cu impozitarea pensiilor speciale, s-a rezolvat ceva? Nu! Probabil, nici CCR n-ar fi de acord cu aşa ceva, în logica celor prezentate în decizia 872. 

Pandemia ne-a prins, pentru a câta oară, cu pantalonii în vine. Nu aveam rezerve constituite să facem faţă unei crize. Doamne fereşte de un cutremur puternic sau de un conflict militar. Nu avem resurse să repornim economia sau să facem faţă conflictului. Trăim de pe o zi pe alta.

Concluzie

Guvernul Orban nu are încotro şi trebuie să dubleze alocaţiile copiilor şi să mărească pensiile cu 40%. Dată fiind decizia CCR din 2010, nu văd cum ar putea face altfel. De unde va lua banii? O întrebare fără răspuns, deocamdată.

Soluţia ar fi ca preşedintele Iohannis să invite la Cotroceni şefii partidelor parlamentare, să prezinte toate datele economice şi bugetare pe masă, şi să le ceară găsirea unor soluţii cu cele mai mici pierderi pentru societatea românească. Întâlnirea să fie televizată, indiferent cât va dura, pentru a vedea şi alegătorii cine, cum gândeşte şi cum se raportează la interesul naţional.