Ghinea, despre trainingul de 133.000 de euro de persoană criticat de Comisia Europeană: „O suprainterpretare grosieră. M-a supărat”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Ghinea / FOTO Inquam Photos
Cristian Ghinea / FOTO Inquam Photos

„O suprainterpretare grosieră”, aşa caracterizează Cristian Ghinea, ministrul fondurilor europene, observaţia Comisiei Europene conform căreia pentru  Fondul de capital de risc pentru IMM-uri costul trainingului pentru o singură persoană este de 133.000 de euro. Ministrul spune că nu toţi banii din proiect sunt utilizaţi pentru pregătirea personalului şi că interpretarea Comisiei l-a supărat.

„Este o sumă de 2 milioane de euro pentru asistenţă tehnică şi acreditare europeană, deci pentru pregătire. În acelaşi timp este un milestone acolo, acele obiective de etapă, în care se spune că se vor trainui (n.red. - pregăti) oameni angajaţi ai Fondului de garantare pentru a face această acreditare. Nu este nicio legătură între cele două cifre, 2 milioane de euro şi 15 angajaţi”, a spus Cristian Ghinea, vineri seară, la Digi24.

„Cineva foarte chichiricios de la Comisia Europeană a interpretat că ăia ar fi bani de training şi a pus acolo în tabel. Şi asta m-a supărat şi o să fac observaţie la CE că este o suprainterpretare. Nimeni nu spune în anexele noastre că sunt bani de training. Însă faptul că FNGCIMM (Fondul de garantare a creditelor pentru IMM, n.r.) nu a venit cu toate detaliile detaliile de cost i-a făcut pe cei de la Comisie să suprainterpreteze. În niciun caz nu sunt bani de training”, a adăugat el.

Ghinea a declarat că banii respectivă sunt „probabil pentru consultanţă, dacă e nevoie, de un soft pentru evaluare şi aşa mai departe. Pe de altă parte, mai este o instituţie pe care acum o creăm şi o acredităm. Încerc să dau eu detalii pe care trebuia să le dea FNGCIMM – şi le vor da. Dacă nu am în următoarea perioadă aceste detalii de cost, acea investiţie nu va mai fi pusă acolo, foarte simplu”.

Ministrul consideră că întreaga problemă ar fi „o suprainterpretare grosieră”.

„Comisia a spus: „pentru ce merg aceşti 2 milioane de euro? Că dacă merg doar pentru training e cam mult”. Ceea ce e o suprainterpretare grosieră, pentru că nu spune nicăieri în proiect că sunt banii pentru training. Dacă tu nu spui exact pentru ce sunt banii, nu înseamnă exact că sunt pentru cele 15 persoane”, a mai spus ministrul.

Comisia Europeană a transmis, joi, zeci de observaţii pe tema Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, cele mai multe dintre critici referindu-se la faptul că nu sunt justificate costurile, că lipsesc metodologiile de calcul şi că au fost furnizate informaţii neclare legate de proiecte.  Printre acestea, oficialii europeni atrag atenţia că un training costă „133.000 euro”, despre care au spus că este „cam excesiv”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite