Florin Cîţu este de părere că ar funcţiona mai bine coaliţia de guvernare cu el în fruntea PNL

Florin Cîţu este de părere că ar funcţiona mai bine coaliţia de guvernare cu el în fruntea PNL

Florin Cîţu este de părere că vom vedea o îmbunătăţire a comunicării în coaliţia de guvernare, dacă el va fi preşedintele PNL. FOTO: Arhivă

Premierul Florin Cîţu a declarat că ar exista o comunicare mai bună şi lucrurile ar fi „tranşate mai simplu” în coaliţia de guvernare, dacă el ar fi preşedintele Partidului Naţional Liberal. De asemenea, Cîţu a transmis că, dacă s-ar afla în fruntea partidului, nu va face compromisuri, astfel încât fiecare membru PNL să fie mândru că face parte din această formaţiune.

Ştiri pe aceeaşi temă

Într-un interviu la Digi24, premierul Florin Cîţu a declarat că va exista „cu siguranţă” o îmbunătăţire a comunicării în coaliţia de guvernare, dacă el va conduce Partidul Naţional Liberal.

„Cu siguranţă vom vedea o îmbunătăţire a comunicării. Au fost şi sunt momente în care poate am avut opinii diferite, le-am corectat după aceea, dar lucrurile vor evolua mai simplu, în coaliţie până la urmă cred că lucrurile vor fi tranşate mai simplu, dacă aş fi preşedintele Partidului Liberal, când voi fi preşedintele PNL”, a declarat Florin Cîţu, întrebat cu ce s-ar îmbunătăţi guvernarea, dacă ar fi şi preşedintele PNL.


Nu în ultimul rând, chestionat despre numirile „clientelei de partid” în funcţii publice, Florin Cîţu a transmis că a acţionat „de fiecare dată când a fost o problemă exprimată public”.

„De fiecare dată când a apărut o astfel de problemă, am reacţionat. Nu voi face compromisuri. Fiecare membru al Partidului Naţional Liberal va fi mânduri că face parte din acest partid”, a subliniat premierul. 

Florin Cîţu şi-a depus candidatura pentru şefia partidului, iar contracandidatul său este actualul lider liberal, Ludovic Orban, fost şef al guvernului.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările