Epopeea Legii offshore. Cum au ajuns parlamentarii să aprobe exploatarea gazelor din Marea Neagră, după un lung şir de neînţelegeri

Epopeea Legii offshore. Cum au ajuns parlamentarii să aprobe exploatarea gazelor din Marea Neagră, după un lung şir de neînţelegeri

FOTO: Facebook/ Camera Deputaţilor

Legea offshore, care permite exploatarea gazelor din Marea Neagră, a fost adoptată de Parlament miercuri, după mai multe şedinţe tensionate. AUR este singurul partid care s-a opus şi care a iscat un scandal în timpul dezbaterilor din Camera Deputaţilor.

Camera Deputaţilor a adoptat Legea offshore, miercuri, în calitate de for decizional, astfel că proiectul merge la preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare. Potrivit ministrului Energiei, iniţiativa, care modifică Legea offshore deja existentă din anul 2018, „deblochează investiţiile din Marea Neagră, oferă stabilitate şi predictibilitate cadrului legislativ (...) şi asigură un mecanism al statului român ca, în caz de criză, România să aibă prioritate la aprovizionare”.

Virgil Popescu a precizat că, prin această lege, va fi asigurată „independenţa şi securitatea energetică a României”, în timp ce premierul Nicolae Ciucă a transmis că prima investiţie ar urma să înceapă luna viitoare. Potrivit şefului Executivului, „la sfârşitul lunii iunie vom avea prima moleculă de gaz din Marea Neagră care va intra în sistem”. „Avem certitudinea că într-o perioadă nu mai mare de cinci ani de zile să putem să devenim cu adevăraţi independenţi din punct de vedere energetic”, a mai punctat Ciucă.

Dezbateri cu scântei

Noua lege care reglementează exploatarea gazelor din Marea Neagră a fost adusă în faţa parlamentarilor după multe luni de dezbateri în interiorul arcului guvernamental. Nici în Parlament legea nu a trecut fără bătăi de cap.

Alianţa pentru Unirea Românilor, de altfel singurul partid care s-a opus vehement legii, pe motiv că nu urmăreşte interesele ţării, ci favorizează companiile străine, a fost protagonista unui nou scandal în Parlament. Mai exact, în cadrul comisiilor de specialitate ale Camerei Deputaţilor, unde marţi s-a dezbătut proiectul legii offshore, deputaţii AUR, în frunte cu George Simion, s-au certat cu reprezentanţii OMV şi l-au acuzat pe ministrul Energiei că „este hoţ şi că vinde gazele din Marea Neagră austriecilor”. Scandalul nu a fost lipsit de jigniri şi de îmbrânceli din partea reprezentanţilor Alianţei.

„Ministrul Energiei şi reprezentantul OMV Petrom – iubire mare. Trebuie să dăm gazele austriecilor. Nevastă-sa are opt benzinării de la OMV Petrom şi vine astăzi în faţa voastră. E un hoţ”, a strigat George Simion către Virgil Popescu în timpul şedinţei. Totodată, Simion a întrebat de mai multe ori de ce gazul va fi tranzacţionat pe Bursa de la Viena şi nu pe cea de la Bucureşti, moment în care deputatul PSD Radu Popa i-a explicat că „nu va tranzacţiona nimeni după bunul plac gazele din Marea Neagră”. „Bursa din Viena este reper pentru toată Europa, de aia am ales-o”, a punctat acesta. 

Social-democratul Daniel Suciu le-a atras atenţia deputaţilor AUR Dan Tănasă şi George Simion, timp în care un alt membru al comisiei a cerut să vină chestorii. „Nu puteţi, trei parlamentari ai unui singur partid, să luaţi ostatică o sală întreagă şi o comisie întreagă”, a spus Suciu.

„Domnii de la AUR au o temă specială, să saboteze şedinţa”, a transmis Radu Popa, după ce s-a luat la ceartă cu George Simion. „Tu du-te în Rusia”, i-a mai transmis social-democratul liderului AUR. Pe lângă scandal, au existat şi voci care au făcut apel la seriozitate. „Prin adoptarea acestei legi se va intra în normalitate. Dincolo de circul pe care îl fac circarii de serviciu ai Parlamentului României, cred că vom fi serioşi şi ne vom apleca asupra legii cu seriozitate”, a transmis deputatul PNL Gheorghe Pecingină.

Ulterior, şi ministrul Energiei a reacţionat, precizând că unii parlamentari, pe care îi bănuieşte că „reprezintă cu ardoare interesele Rusiei, au încercat să provoace diversiuni, să propage minciuni şi neadevăruri”. „AUR nu pierde nicio ocazie să puncteze pe agenda lui Putin, cu atât mai mult astăzi, când Parlamentul grăbeşte aprobarea Legii offshore, cea care va reda independenţa energetică României”, a completat Virgil Popescu.

Înăsprirea sancţiunilor pentru agresivitate, la ţanc

PNL a anunţat că va depune o sesizare pentru sancţionarea parlamentarilor AUR, acuzând că aceştia „au avut un comportament inacceptabil” la dezbaterea din comisii a proiectului Legii offshore. Astfel, noile prevederi regulamentare, care pedepsesc mai aspru comportamentele agresive şi limbajul ofensator, vor fi aplicate pentru prima dată de la modificarea Regulamentului.

„Conform Regulamentului Camerei Deputaţilor, utilizarea violenţei fizice constând în gesturi agresive ori a violenţei verbale constând în injurii, invective sau calomnie la adresa unui alt parlamentar este interzisă în plen şi în şedinţele comisiilor de specialitate¨, au argumentat parlamentarii liberali.

Regulamentul Camerei a fost modificat recent, tot din cauza comportamentului parlamentarilor AUR, după ce George Simion a fost agresiv cu ministrul Energiei în timpul unei dezbateri în plen, astfel că au fost introduse sancţiuni mai dure. Pe lângă interzicerea transmiterii live sau înregistrării şedinţelor din Parlament de altcineva în afară de jurnaliştii şi angajaţii Parlamentului, noile sancţiuni prevăd şi diminuarea indemnizaţiei cu până la 50%, timp de până la 6 luni, dar şi evacuare celor care jignesc sau agresează fizic.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările