Cum interpretează Cîţu decizia CCR privind moţiunea: „Trebuie să se meargă la vot şi să fie respinsă. Dacă nu, vom avea din nou CCR”

Cum interpretează Cîţu decizia
CCR privind moţiunea: „Trebuie să se meargă la vot şi să fie respinsă. Dacă nu,
vom avea din nou CCR”

Florin Cîţu susţine că dacă va fi demis ca urmare a moţiunii de cenzură, se va adresa, din nou. Curţii Constituţionale, motivând că documentul nu a urmat traseul legal. Referitor la depunerea unei noi moţiuni de către PSD, premierul a catalogat acţiunea drept “un festival al celor care vor să arunce ţara în aer”

Ştiri pe aceeaşi temă

“Trebuie să aşteptăm motivarea CCR, o decizie a CCR trebuie în integralitatea ei respectată de toată lumea, inclusiv de Parlament. Putem să interptretăm, CCR a spus că e conflict juridic, iar pentru a închide acest conflict trebuie să meargă la vot. Ce văd eu, ca soluţie, să fie respinsă. Dacă nu, vom avea CCR din nou şi veţi vedea ca am avut dreptate.

Aşteptăm pentru prima moţiune motivarea CCR, v-am spus interpretarea mea, în Parlament este un festival al celor care vor să arunce ţara în aer. Avem o coaliţie USR PLUS AUR, pe de altă parte PSD. Se întrec să arunce ţara în haos. Astăzi avem un guvern care funcţionează, care poate să dea ordonanţe, sunt 1.000 de scenarii, n-are sens să discutăm scenario. Nu negociem cu nimeni, sunt două moţiuni, o competiţie a unor partide iresponsabile care vor să arunce ţara în aer înaintea acestei ierni, ne uităm la ei, noi ne preocupăm de guvernare.

Să vedem că USR PLUS votează cu PSD şi cu AUR, că PSD votează cu AUR şi USR PLUS”, a declarat prim-ministrul.

De asemenea, premierul a vorbit şi despre înlocuirea preşedintelui Senatului, Anca Dragu.

 “Eu am spus, dacă CCR îmi va da dreptate, mă aştept ca cei doi preşedinţi ai Parlamentului să plece. Să aşteptăm motivarea şi după aceea aplicăm motivarea”, a Florin Cîţu.

CCR a admis, marţi, 25 septembrie, sesizarea Guvernului României pe tema moţiunii de cenzură, precizând că procedura trebuie să îşi urmeze cursul.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările