Cum îi ameninţă un primar PSD pe localnici să o voteze pe Dăncilă: Aşa cum vă veţi implica, tot cu acelaşi procent mă voi implica şi eu să duc la capăt proiectele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul comunei Buciumi din Bacău, Fănică Cozma (PSD), le-a trimis celor din satul său o scrisoare în care îi îndeamnă să o voteze pe Viorica Dăncilă, în caz contrar banii pentru localitate urmând să fie opriţi. În funcţie de răspunsul votanţilor va răspunde şi el la rezolvarea problemelor locale. Editul a recunoscut trimiterea scrisorii şi a precizat că de 20 de ani.

Redăm mai multe pasaje din scrisoarea adresată cetăţenilor cu drept de vot din Buciumi:

„Îi rog pe acei care au votat alte partide, aşa cum mă sună pe mine pentru alte probleme să mă contacteze şi să îmi spună ce i-a determinat să le voteze şi dacă pot să mă convingă ce au făcut acele partide în comuna Buciumi, timp de 20 de ani de când sunt în fruntea comunei. La fel i-aş ruga şi pe cei care nu s-au prezentat la vot, dar mă sună pentru alte probleme cum ar fi: balastare, deszăpezire, iluminat, dacă pe uliţă nu trece apa, canalziarea, gazul sau asfaltul. Dacă nu veniţi la vot sau cei care vin la vot şi nu mă sprijină, vor avea supriza ca lucrările începute să se oprească din lipsă de bani”, e mesajul transmis de primar în scrisoarea adresată tuturor oamenilor cu drept de vot din sat. 

„Pentru acei care au maşini sau fac naveta la Oneşti, nu credeţi că primarului de la Oneşti i-a fost milă de Buciumeni, să nu dea cu maşina în gropi şi a turnat 1 Km de asfalt. Numai prin rugăminţile mele către D-na Dăncilă, a fost atribuită suma necesară pentru asfaltarea acestui drum”

„Duminică 24 Noiembrie avem turul 2. Dacă veţi binele comunei vă rog să vă implicaţi, să vorbiţi cu rudele, cu venicii, să veniţi la vot şi să votaţi PSD. Aşa cum vă veţi implica d-voastră tot cu acelaşi procent mă voi implica şi eu să duc la capăt proiectele. Apel la tineret că voi şi copiii voştri veţi beneficia mai mult de realizările din comună decât noi care suntem în  etate. VENIŢI LA VOT. Pe 24 Noiembrie s-ar putea să fie vreme rea, se întunecă la 17.30 şi de aceea vă rog să veniţi mai repede la vot, nu vă lăsaţi pe baza că „se poate şi fără mine”. 

Primarul Fănică Cozma a recunoscut, într-o discuţie cu un jurnalist al site-ului Recorder, că le-a adresat localnicilor o scrisoare în care îi îndeamnă să vină să voteze candidatul PSD. „Întotdeauna eu fac câte o scrisoare. Să le spun ce am făcut, ce o să le mai fac. Nu am cum să strâng o comună întreagă într-un loc. (...) E rău ce am făcut? Aşa fac mereu, de 20 de ani”, a declarat Fănică Cozma.  

Primarul a explicat faptul că pentru el nu contează ce fel de alegeri sunt, adică trimite scrisori la alegerile locale, la parlamentare sau prezidenţiale. De fiecare dată (n.r. - la fiecare alegere), că e pentru mine, că e pentru deputaţi.Nu i-am obligat să voteze. I-am chemat la vot. De 20 de ani ani aşa le fac”.

Întrebat dacă a fost tras la răspundere pentru aceste scrisori, primarul a precizat: „Niciodată nu mi-a zis nimeni nimic. (...) Şi eu, şi PNL, nu le spunem cine să voteze. Fiecare primeşte în poartă o scrisoare. Face ce vrea. Nu stă nimeni cu parul să vadă ce votează” .

Imagine indisponibilă
Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite