Corina Creţu: „Eu sunt membru PSD, dacă nu m-au exclus“. Ce spune despre o candidatură pe lista Pro România

Corina Creţu: „Eu sunt membru PSD, dacă nu m-au exclus“. Ce spune despre o candidatură pe lista Pro România

Corina Creţu, într-o conferinţă de presă alături de Viorica Dăncilă. FOTO gov.ro

Comisarul european Corina Creţu a declarat că e în continuare membru PSD, chiar dacă unii lideri ai social-democraţilor neagă acest lucru, dar şi despre faptul că a Victor Ponta a vorbit cu ea, încercând să o convingă să candideze la europarlamentare pe lista Pro România.

Ştiri pe aceeaşi temă

„În momentul în care am devenit comisar european, nu am mai avut dreptul să deţin funcţii executive. Deci mi-am dat demisia doar din funcţia de vicepreşedinte al partidului. Ştiţi foarte bine că fusesem aleasă la Congres vicepreşedinte al partidului. Vă rog să îi rugaţi pe cei de la partid să vă ofere, dacă mai au în arhivă, scrisoarea mea către preşedintele partidului de atunci, domnul Victor Ponta, în care îi mulţumesc pentru nominalizarea mea ca şi comisar, le mulţumesc tuturor colegilor din PSD pentru munca mea de atâţia ani şi pentru faptul că mă votaseră la Congres vicepreşedinte şi acolo am scris explicit că rămân simplu membru de partid. Orientarea mea rămâne aceeaşi, social-democrată, europeană. Eu sunt membru PSD, dacă nu m-au exclus. N-am auzit să mă fi exclus cineva din PSD. Imediat după nominalizarea mea, a fost undeva în noiembrie, practic în următoarele 2 săptămâni eu am trimis această scrisoare. Această scrisoare există, este scrisă de mine, semnată de mine, în care le spun că, din păcate, sunt obligată să îmi dau demisia din funcţia de vicepreşedinte al partidului“, a declarat comisarul european Corina Creţu, într-un interviu pentru PS News

Oficialul european a vorbit şi despre faptul că Victor Ponta a venit cu ideea ca ea să candideze pe lista Pro România la europarlamentare. 

„Sigur că m-am întâlnit cu domnul Victor Ponta, ştiţi foarte bine că dânsul este cel care m-a propus să fiu comisar european printr-o înţelegere pe care a avut-o cu domnul preşedinte Juncker. Îi mulţumesc pentru aprecierile dânsului de-a lungul timpului, mai ales în ultimul an – în care toate eforturile mele de a ajuta România nu au fost recunoscute de oficiali, dar pe carere le voi face oricum în continuare pentru că le fac pentru români. Într-adevăr am discutat şi această posibilitate. I-am spus şi dânsului, aşa cum am spus şi presei, că voi lua o hotărâre la începutul anului viitor în legătură cu viitorul meu, dacă voi mai candida, unde, cum. Nu am luat încă o decizie, dar îi mulţumesc pentru aprecieri, pentru gândurile bune, pentru faptul că într-un context în care partidul căruia i-am dedicat mai mult de 20 şi ceva de ani din viaţa mea mă atacă“, a mai afirmat Creţu. 

 

citeste totul despre: