Comisia Europeană arată că Guvernul nu a cerut până acum fonduri UE pentru Autostrada „Unirii“. Deputat USR: PSD-ALDE îşi bate joc de Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Corina Creţu, comisarul european din partea României, alături de Viorica Dăncilă. FOTO gov.ro
Corina Creţu, comisarul european din partea României, alături de Viorica Dăncilă. FOTO gov.ro

Guvernul României nu a depus până acum nicio cerere privind alocarea de fonduri de la Uniunea Europeană pentru Austrostrada „Unirii“, după cum precizează comisarul Corina Creţu într-un răspuns dat la o scrisoare a deputatului USR Iulian Bulai.

„Regulamentele UE care ghidează impelementarea politicii de coeziune stabilesc că aistenţa din fondurile structurale este acordată în temeiul aşa-numitei „gestiuni partajate“ între un stat membru şi Comisia Europeană. Ministerul Transporturilor ne-a informat că a primit o cerere pentru revizuirea studiului  de fezabilitate a legăturii rutieredintre Târgu Mureş şi Târgu Neamţ. Potrivit ministerului, licitaţia pentru realziarea studiului de fezabilitate va fi lansată la începutul anului 2019. La nivelul Comisiei până în prezent nu s-a primit nicio cerere de finanţare din fonduri UE, a acestui proiect“, se arată într-un răspuns al comisarului european pentru Politică Regională, Corina Creţu, dat unei scrisori adresate de deputatul USR Iulian Bulai

De altfel, deputatul USR precizează şi faptul că Guvernul ar fi trebuit să trimită cereri la Bruxelles pentru asigurarea fondurilor necesare pentru Autostrada „Unirii“.  „Legea 291/2018 pentru autostrada A8 a intrat deja în vigoare. PSD a alocat doar 2 milioane de euro (plus un credit de angajament de 4 milioane de euro) din 158 milioane de euro necesare pentru completarea studiului de fezabilitate. Prea puţin.  Uniunea Europeană poate să asigure în mod gratuit mai mult de 80% din fondurile necesare pentru completarea acestui studiu. Mai mult decât atât, putea asigura asistenţă tehnică gratuită.Eram curios dacă guvernul Dăncilă a cerut deja aceşti bani oferiţi de Uniunea Europeană sau sprijinul tehnic disponibil. Am pus această întrebare comisarului Corina Creţu. Răspunsul primit este că România n-a cerut nici banii, nici asistenţa tehnică“, scrie Iulian Bulai, într-un mesaj pe pagina sa de Facebook. 

Alesul USR subliniază că PSD şi ALDE îşi arată dezinteresul pentru Austrada Unirii“.  „Deci nici bani suficienţi de la buget nu au alocat şi nici bani de la Uniunea Europeană nu au cerut. Deşi puteau primi aceşti bani în mod gratuit. Plus, deja suntem întârziaţi cu deschiderea licitaţiilor pentru lucrările de completare a studiului de fezabilitate.  Cum se numeşte această lipsă de acţiune dacă nu sabotarea a milioane de oameni şi a unei întregi regiuni? PSD-ALDE îşi bate joc de Moldova şi de toată ţara“, a completat Bulai

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite