Cîţu, despre rectificarea bugetară: Nu accept solicitări pentru alocare suplimentară. Românii trebuie să ştie că nu ne batem joc de banii lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Citu FOTO Facebook Guvernul Romaniei
Florin Citu FOTO Facebook Guvernul Romaniei

Premierul Florin Cîţu a precizat într-un mesaj pe Facebook că nu acceptă solicitări pentru alocare suplimentară în privinţa rectificării bugetare, în timp ce execuţia bugetară a ministerelor arată că au rămas bani necheltuiţi, precizând că cere performanţă de la toţi miniştrii.

„Cer responsabiltate şi performanţă de la toţi miniştrii. Nu accept solicitări pentru alocare suplimentară, la rectificarea bugetară, a 40 de miliarde lei, din moment ce execuţia, după 6 luni, arată că au rămas 20 de miliarde de lei necheltuiţi. Românii trebuie să ştie că, în mandatul meu, nu ne batem joc de banii lor”, a scris premieruol pe Facebook. 

Premierul Florin Ciţu s-a referit luni la rectificarea bugetară, spunând că aceasta depinde de execuţia bugetară, în urma căreia se va stabili dacă trebuie modificate alocările. El a precizat ulterior că este gata o primă variantă a rectificării bugetare. El a atras atenţia că încă aşteaptă ca „toţi miniştrii să prezinte execuţia bugetară pentru primul semestru”.

Fostul ministru al muncii, Violeta Alexandru a transmis pe Facebook că rectificarea bugetară „nu trebuie să pară ca şi când ar fi o vânătoare de vrăjitoare”, după afirmaţiile premierului. Ea a povestit că a simţit că nu a contat toată străduinţa atunci când a întors Ministerul Muncii „cu susul în jos”, iar Ministerul de Finanţe „a făcut cum a dorit”.

Citeşte şi: Guvernul vrea să taie 2,7 miliarde de lei din bugetul pentru pensii. Ce ministere şi servicii ar putea primi bani în plus la rectificarea bugetară

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite