Ciolacu: Trebuie să avem curajul să vorbim deschis despre necesitatea unei reforme constituţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
marcel ciolacu foto captura

Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, susţine că este necesară o reformă constituţională, menţionând că legea ar trebui să conţină o prevedere prin care "demiterea premierului trebuie să conducă automat la desemnarea altui premier".

"La 30 de ani de la adoptarea primei Constituţii după căderea regimului comunist, trebuie să avem curajul să vorbim deschis despre necesitatea unei reforme constituţionale.

Legea fundamentală trebuie să devină un instrument de modernizare a ţării.

Toate încercările de modificare a Constituţiei au eşuat până acum pentru că cei care le-au iniţiat NU au înţeles că o revizuire a Constituţiei trebuie să satisfacă nevoile cetăţenilor şi nu poftele politicienilor, fie că sunt parlamentari, premieri sau şefi de stat. Reforma constituţională nu mai trebuie să fie un proiect personal al politicienilor.

Această dezbatere trebuie mutată în societate, pentru că cetăţenii trebuie să fie implicaţi efectiv în acest proces. Toate modificările trebuie înţelese şi acceptate de oameni.

De aceea, consider absolut necesar un acord larg la nivelul întregii clase politice, dar şi la nivelul mediului academic, corpului de experţi şi al societăţii civile", a declarat Marcel Ciolacu, la Parlament, în cadrul şedinţei solemne dedicate împlinirii a 30 de ani de la adoptarea Constituţiei României.

Preşedintele PSD susţine că legea fundamentală ar trebui să reglementeze situaţiile ulterioare demiterii unui premier astfel încât sa fie evitate blocajele.

"Eu cred că moţiunea de cenzură trebuie să semnifice nu numai retragerea încrederii, ci şi acordarea ei unei alte persoane, care să-şi asume de la bun început acest rol. Demiterea premierului trebuie să conducă automat la desemnarea unui alt prim-ministru. Nu am fi stat acum două luni fără guvern, dacă am fi avut acest instrument în Constituţie”, a precizat liderul PSD.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite