Ciolacu, despre greva de la STB: Am ştiut de acest protest de la prim-ministrul României, nu am ştiut de la vreun membru PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marcel Ciolacu, preşedintele PSD FOTO Mediafax
Marcel Ciolacu, preşedintele PSD FOTO Mediafax

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu a declarat, joi, că a aflat de la premierul României despre protestul angajaţilor STB, care a blocat Bucureştiul, el respingând acuzaţiile privind politizarea acestei acţiuni prin faptul că liderul sindicaliştilor este consilier PSD în CGMB.

Preşedintele PSD a fost întrebat despre greva care a blocat Bucureştiul şi despre acuzaţiile primarului General, Nicuşor Dan, potrivit cărora liderul acestui protest este un consilier PSD, liderul sindicatului Transportatorilor,Vasile Petrariu. 

„Am ştiut de acest protest de la prim-ministrul României, nu am ştiut de la vreun membru PSD”, a spus preşedintele PSD.

Despre faptul că liderul sindicatului celor din STB este şi consilier PSD, Marcel Ciolacu a afirmat că ”PSD, în multe locuri din ţară, are parteneriate cu partenerii sociali”.

„Pe mine mă bucură acest lucru şi chiar îl încurajez în interiorul partidului. Şi se pare că şi la Bucureşti, dar facem distincţie între funcţia aleasă şi funcţia pe care o are în interiorul sindicatului. De ce încercaţi să le punem la grămadă?”, a menţionat Ciolacu.

El a precizat că i se pare o exagerare acuzaţia adusă de primarul Capitalei privind politizarea grevei. ”Dacă era primar PSD, nu ar fi făcut liderul sindicatului greva? Nu ar trebui să vedem dacă sunt îndreptăţiţi cei care au făcut greva sau nu sunt?”, a spus Ciolacu. 

Marcel Ciolacu a afirmat că se bucură că printre cei propuşi de PSD se află şi parteneri sociali. 

Angajaţii Societăţii de Transport Bucureşti au declanşat un protest spontan joi dimineaţă, astfel că nicio maşină nu a ieşit pe traseu în Capitală.

Directorul societăţii Adrian Criţ a anunţat că protestul este ilegal şi lansează acuzaţii la adresa liderului sindical Vasile Petrariu. Protestatarii cer creşterea salariilor şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă. 

Primarul Capitalei Nicuşor Dan a declarat că greva la Societatea de Transport Bucureşti, în urma căreia maşinile nu au ieşit pe traseu, este ilegală, fiind o acţiune foarte gravă, care afectează foarte mulţi bucureşteni, din toate categoriile.

El a mai susţinut că nu este grevă spontană, ci este orchestrată de liderii de sindicat, fiind o grevă politică, condusă de liderul de sindicat Vasile Petrariu, consilier PSD. Nicuşor Dan a transmis protestatarilor că este deschis la dialog, dar nu prin liderii de sindicat. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite